Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
02:12 28 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Procurorul Cătălin Ceort, trimis în judecată

ro

20 Apr, 2017 20:03 1779 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Cătălin Nicolae Ceort, la data faptei procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, și sub control judiciar, a inculpatului Victor Ignat, la data faptei avocat suspendat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, a pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.
 
Acești bani au fost pretinși de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluții favorabile față de martor în cauza respectivă.
 
La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
 
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii