Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Documentar ZIUA de Constanța Analiză pe infracțiuni - cum au fost soluționate dosarele de ucidere din culpă

ro

01 Apr, 2020 00:00 2207 Marime text

Adesea, sentințele pronunțate de instanțe în cazurile de ucidere din culpă, în care șoferii sunt judecați după ce au fost protagoniștii unor accidente rutiere soldate cu pierderea vieților unor persoane, au contrariat opinia publică. În acest context, ZIUA de Constanța prezintă, în exclusivitate, un documentar realizat pe hotărârile pronunțate în diverse cauze de ucidere din culpă aflate pe rolurile instanțelor constănțene.
 
În acest sens, au fost analizate mai multe dosare, condamnările menționate fiind cele pronunțate în primă instanță. Ca o primă și importantă concluzie se desprinde faptul că, în cazul accidentelor soldate cu morți, în care șoferul implicat nu avusese viteză, nu consumase alcool și nu avea alte circumstanțe agravante, de asemenea fiind cooperant pe parcursul anchetei și al cercetării judecătorești, sentințele au fost orientate spre pedepse cu suspendare. Mai exact, șoferii au fost condamnați, cel mai des, la câte doi ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei, după cum vom detalia pe parcursul articolului.
 
În dosarul 8102/256/2017, Judecătoria Medgidia, prin decizia 2878/2018 din  08 noiembrie 2018, a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
 
În dosarul 19409/212/2019, prin decizia 217/2020 din data de 18 februarie a acestui an, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului, pentru infracțiunea de ucidere din culpă, la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Într-un alt dosar, 25931/212/2018, Judecătoria Constanța a hotărât, prin decizia 200/2020 din 13 februarie, condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare, cu executare de această dată, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. În baza art. 60 C.penal pedeapsa se execută în regim privativ de libertate.
 
Judecătoria Babadag, în dosarul 767/179/2019, a decis, prin hotărârea 286/2019  din 23 decembrie 2019, condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
 
În dosarul 34466/212/2018, Judecătoria Constanța a hotărât, prin decizia 157/2020 din 06 februarie 2020, condamnarea inculpatului la pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
 

În dosarul, 377/842/2019, prin decizia 100/2019 din 12 noiembrie 2019, Judecătoria Hârșova a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 91 din Codul penal, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
 
Judecătoria Babadag, în dosarul 887/179/2019, prin decizia 292/2019 din data de 30 decembrie 2019, a decis aplicarea unei pedepse de doi ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Și în acest caz, instanța, în temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
 
Mai departe, Judecătoria Mangalia, în dosarul 2468/254/2018, a aplicat, prin hotărârea 390/2019 din 05 decembrie 2019, pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă
 
Tot Judecătoria Mangalia, în dosarul 5756/256/2019, a hotărât, prin decizia 3030/2019 din 18 decembrie 2019, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de doi ani și șase luni pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Instanța a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii.
 
Judecătoria Măcin, în dosarul 1956/253/2018, a hotărât, prin decizia 89/2019 din 22 noiembrie 2019, condamnarea celui deferit justiției la pedeapsa de un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă

 
Prin decizia 2687/2019 din data de 15 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul 6078/256/2019, Judec Medgidia a luat față de inculpatul minor măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de un an și șase luni pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și ucidere din culpă.
 
Judecătoria Mangalia, în dosarul 5814/254/2018, a decis, conform hotărârii 309/2019 din 31 octombrie 2019, condamnarea la pedeapsa de un an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Și în acest dosar, în temeiul art. 91 din Codul penal, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
 
În dosarul 8044/327/2018, Judecătoria Tulcea, prin decizia 441/2019 din 12 martie 2019, a dispus măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Tot Judecătoria Tulcea, în dosarul 254/327/2018, instanța a decis, prin hotărârea 925/2018 din data de 11 iunie 2018, condamnarea celui trimis în judecată la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
 
Citește și
 
Prima condamnare după moartea ofițerului Marius Nae, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța (video)

Accident mortal în Valu lui Traian. Un tânăr a fost condamnat definitiv

Rechizitoriul groazei!
Judecătorii din Constanța încearcă să lămurească cine se face vinovat de moartea unui copil într-un parc de distracții (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii