Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:16 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi ani de la tragedie! Doi liceeni din Tulcea au murit lângă Palazu Mic. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța

ro

22 Jan, 2021 00:00 4092 Marime text
  • Tragedia a avut loc în urmă cu doi ani, în dimineața zilei de 20 ianuarie 2019.
  • În urma impactului, au rezultat decesul la faţa locului al şoferului şi al pasagerului din spate din al doilea autoturism şi vătămarea corporală uşoară a şoferului primului autoturism şi a pasagerului dreapta din cel de-al doilea autoturism.
  • În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au stabilit primul termen în apelul dosarului în care un tânăr (Vlad Andrei Alexandru) a fost condamnat în primă instanță la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.
 
Pe scurt, inculpatul este acuzat de producerea accidentului mortal, de jumătatea lunii ianuarie 2019, de lângă Palazu Mic, eveniment soldat cu decesul a doi liceeni din Tulcea.
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 18 martie 2021.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă!
 

Date din anchetă

 
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, aproape de jumătatea lunii ianuarie 2019, inculpatul, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa, iar la un moment dat, ajungând la km 265, între localităţile Cogealac şi Taşaul, zona Palazu Mic din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului, curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului, au rezultat decesul la faţa locului al şoferului şi al pasagerului din spate din al doilea autoturism şi vătămarea corporală uşoară a şoferului primului autoturism şi a pasagerului dreapta din cel de-al doilea autoturism.
 
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 

Trimiterea în judecată

 
Pe data de 14 februarie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au finalizat ancheta specifică în dosarul cauzei şi au dispus trimiterea inculpatului în judecată pentru ucidere din culpă.
 

Pe data de 15 februarie 2019, magistraţii din cadrul Judecătoriei Constanţa (instanţă învestită cu soluţionarea cazului) au constatat decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. Mai mult decât atât, Judecătoria Constanţa a constatat nulitatea actului făcut în sensul mai sus precizat, peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia (19.02.2019).
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la Tribunalul Constanţa.
 
Ulterior, magistraţii de la Tribunalul Constanţa au analizat contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi au decis să respingă acţiunea procurorilor, ca nefondată. Hotărârea Tribunalului Constanţa a fost definitivă, iar pe cale de consecinţă, inculpatul a fost eliberat din arestul preventiv.


 
Citește și

 
Șoferul implicat în accidentul din zona Palazu Mic, județul Constanța, arestat preventiv. Două persoane au murit pe loc

Rămas bun, Dragoş şi Adrian!
Tinerii morţi în accidentul de la Palazu Mic vor fi înmormântaţi astăzi

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii