Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:30 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi la unu! Cine a înclinat balanța în cazul lui Elan Schwartzenberg

ro

03 Aug, 2018 00:00 1601 Marime text
Emilian Schwartzenberg, cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel, nu scapă de mandatul de arestare preventivă emis pe numele său! Și asta deși, pe data de 20 iulie, Tribunalul București i-a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive. Nemulțumiți de decizie, procurorii DNA au atacat decizia Tribunalului la Curtea de Apel București. Ieri, Curtea de Apel București a admis contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei Tribunalului București, respingând, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, formulată de Schwartzenberg. Decizia este definitivă.
 
Contestația DNA a fost analizată de judecătorii Daniela Panioglu, Antoaneta Nedelcu și Mihai Valentin, judecători ai Curții de Apel București, ultimul fiind fostul președinte al Secției Penale din cadrul Judecătoriei Constanța.
 
Daniela Panioglu și Antoaneta Nedelcu au admis contestația DNA, hotărând să respingă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată Schwartzenberg. Nu de aceeași părere a fost și judecătorul Mihai Valentin, care a făcut opinie separată în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației formulate de către Direcția Națională Anticorupție și menținerii deciziei prin care s-a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive. În final, definitivă a rămas decizia luată de judecătoarele Daniela Panioglu și Antoaneta Nedelcu.
 
Emilian Schwartzenberg a fost trimis în judecată, arestat în lipsă, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.
 
În cauză, el este acuzat de complicitate la dare de mită, dosarul fiind de fapt o disjungere din procesul denumit generic Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanța, Radu Ștefan Mazăre, este acuzat de luare de mită și de fals în declarații (trei infracțiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită și de fals în declarații (trei infracțiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reținut infracțiunea de dare de mită.
 
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului Social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța“.
 
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, conform DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.

 
În dosarul fraților Mazăre, Tribunalul București a decis: condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală și achitarea acestuia sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită (fapta nu există). Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracțiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege“. Radu Mazăre: condamnat la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanța a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanța sub aspectul infracțiunii de luare de mită. În acest caz, instanța a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
 
În continuare, judecătorii au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanța din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Alexandru Mazăre și Radu Ștefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanța din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare“, potrivit minutei judecătorești. În prezenta cauză, Radu Mazăre și Avraham Morgenstern au fost reținuți preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii