Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:53 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar cu prejudiciu de 180 de milioane de euro, la Tribunalul Constanţa. Cine sunt inculpaţii. Ce au decis judecătorii

ro

14 Nov, 2017 00:00 6632 Marime text
Conform DIICOT Constanţa, „pentru diminuarea sumelor datorate bugetului de stat (taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe profit), membrii grupării au creat un mecanism financiar-contabil menit să conducă la realizarea scopului urmărit“.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa vor redeschide săptămâna aceasta dosarul în care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au trimis în judecată 30 de persoane, cetăţeni români, greci şi bulgari. În cauză a fost calculat un prejudiciu de aproape 180 de milioane de euro. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa din data de 3 noiembrie 2014.
 
În cauză a fost acordate peste 40 de termene.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, inculpaţii dosarului sunt Kadoglou Evanghelos, afaceristul local Alexandru Lucian Giuglea, Krasimir Tinkov alias „Krasimir Borisov Tinkov“, Kleomenis Giannikas, Vasileios Dalianis, Asterios Mavrikos, Raul Florinel Sava, Cristian Florin Vasiliu, Vasiliev Ginev Zdravko, Lazarov Ivanov Nikolay alias „Ivanov Nikolay“, Evgeni Milkov Ivanov alias „Evgeni Milkov Ivanov“, Nikola Kostov alias „Nikola Milanov Kostov“, Dimitrov Ivanov Ivan alias „Ivanov Ivan“, Gospodin Gospodinov alias „Gospodin Voev Gospodinov“, Daniel Pankov alias „Daniel Yonkov Pankov“, Vladimir Kolev alias „Vladimir Nikolaev Kolev”, Valentinov Sarafov Vladimir alias „Sarafov Vladimir“, Antonio Yordanov alias „Antonio Krasimirov Yordanov“, Gheorghiev Petkov Dimitar alias „Petkov Dimitar“, Osman Halil Hasan alias „Halil Osman“, Georgi Georgiev alias „Georgi Asenov Georgiev“, Radoslav Georgiev alias Galinov Georgiev Radoslav, Alekseev Tsvetanov Milen alias „Tsvetanov Milen“, Plamen Kavakov alias „Plamen Yordanov Kavakov“, Kostandinov Krastev Krasimir alias „Krastev Krasimir“, Valentin Gavazov alias „Valentin Nikolov Gavazov“, Stoyanov Kamarashev Angel alias „Kamarashev Angel“, Chenkov Chenkov Petar, Erdinch Dail Mersin şi Ahmed Dail Erdinch alias „Dail Erdinch“.
 
Tot în dosarul instrumentat de DIICOT Constanţa, ca părţi responsabile civilmente apar următoarele societăţi comerciale: „SC Krasi Bob Star SRL, SC Sonia Factory SRL, SC Agrisco SRL, SC Balcan Control Grup SRL, SC Kristal Play SRL, SC Vlasdan Trade SRL, SC Balcan Agro SRL, SC Tradigrein SRL, SC Agri Commodities SRL, SC Agrorom Divers SRL, SC Agro Reflects SRL, Sc Alfa-Trade Land SRL, SC Beta Cereal Cargo SRL, SC Silver Auto Trade SRL, SC Victory Experience SRL, SC Delta Grain SRL, SC Alfa Cereale SRL, SC Mapamond Eco Company SRL, SC Agro Virtual Prim SRL, SC Virtual Agro Star SRL, SC Oilseeds Trading SRL, SC Bul Max Trade SRL, SC Alexander Multi Green SRL, SC Delta Seeds SRL, SC Danube Grâu Trading SRL, SC Global Cereale SRL, SC Balcan Logistic SA şi SC Grani Comerţ SRL“.
 
În luna martie 2015, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT privindu-i pe inculpaţii „Chenkov Petar alias Petar Chenkov Chenkov, Dail Mersin alias Mersin Erdinch Dail, Gavazov Valentin alias Valentin Nikolov Gavazov, Georgiev Radoslav alias Radoslav Galinov Georgiev, Giannikas Kleomenis, Kostov Nikola alias Nikola Milanov Kostov, Pankov Daniel alias Daniel Yonkov Pankov, Petkov Dimitar alias Dimitar Gheorghiev Petkov, Tsvetanov Milen alias Milen Alekseev Tsvetanov“.
 
În aprilie 2015, instanţa a admis sesizarea formulată de The Royal Bank of Scotland Plc.- Sucursala România, succesor al RBS Bank România SA, şi a dispus transferarea sumelor de bani de 235.758,82 de euro, 53.370,75 de lei, respectiv 107.912,83, aparţinând SC Grani Comerţ SRL asupra cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător.
 
În mai 2015, Tribunalul a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 454 D/P/2010 din 5 august 2014 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea cercetării judecătoreşti.

 
În martie 2016, instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia nulităţii interceptărilor efectuate în prezenta cauză invocată de inculpaţi în relaţie cu decizia 51/15.02.2016 A Curţii Constituţionale.
 
În septembrie 2017, judecătorii au admis cererea constând în efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile de către trei experţi contabili cu calificarea de consultant fiscal, cu posibilitatea numirii de experţi parte, probă solicitată de inculpaţii Kadoglou Evangelos, Giuglea Alexandru Lucian, Giannikas Kleomenis, Dalianis Vasileios, Zdravko Vasiliev Ginev, Ivanov Ivan, Ivanov Nikolay, Sava Raul Florinel, SC Balcan Control Group, de partea responsabilă civilmente SC Granni Comerţ.
 
Conform DIICOT Constanţa, „pentru diminuarea sumelor datorate bugetului de stat (taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe profit), membrii grupării au creat un mecanism financiar-contabil menit să conducă la realizarea scopului urmărit“.
 
Liderii grupului infracţional organizat (un cetăţean român, unul grec şi doi bulgari) au atras în gruparea infracţională alte persoane fizice care au aderat sau, după caz, sprijinit grupul infracţional şi care au folosit în activitatea infracţională 30 de societăţi comerciale româneşti structurate pe două categorii.
 

O primă categorie era constituită din societăţi comerciale administrate de liderii grupului sau de către persoane de încredere ale acestora, societăţi cu un comportament fiscal şi contabil aparent licit, care erau beneficiare ale mecanismului evazionist.
 
O altă categorie era constituită din societăţi comerciale de tip „fantomă“ înfiinţate de cetăţeni bulgari special recrutaţi de către liderii grupului infracţional organizat.
 
Societăţile de tip „fantomă“ emiteau în favoarea societăţilor beneficiare facturi fiscale de vânzare, cu plata în avans, a unor cantităţi mari de cereale, operaţiuni neurmate în realitate de vreo livrare de marfă, dar pentru care încasau integral banii reprezentând contravaloarea facturilor.
 
Sumele virate în baza acestor facturi erau transferate succesiv, din conturile firmelor „fantomă“ în cele ale unor societăţi din Bulgaria, iar de aici, prin intermediul unor companii off-shore, erau restituite societăţilor din categoria beneficiar, administrate de liderii grupului infracţional organizat.
 
Cazul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii