Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel
Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel
17 Dec, 2023 11:03
ZIUA de Constanta
923
Marime text
Curtea de Apel Constanța va rejudeca unul dintre dosarele deschise de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța în contradictoriu cu Adrian George Gâmbuțeanu, unul dintre foștii directori ai instituției.
Este vorba despre dosarul cu indicativul 8350/118/2021, reînregistrat recent pe rolul Secției I Civile a Curții de Apel, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis rejudecarea cazului.
În acest proces, care vizează o sumă de 17.152.259 de lei pe care Regia vrea să o recupereze astfel de la fostul director, Tribunalul Constanța hotărâse, în primă instanță, să respingă ca prescrisă acțiunea RAJDP.
Reprezentanții Regiei au declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar Curtea de Apel Constanța a admis apelul RAJDP și a decis ca Tribunalul să rejudece cazul.
Totuși, această hotărâre a Curții de Apel a fost atacată mai departe de Adrian George Gâmbuțeanu la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, la rândul său, a casat hotărârea Curții de Apel și a decis ca această instanță să rejudece apelul declarat de RAJDP.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost definitivă, astfel că acum dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Constanța, Secția I Civilă.
Orice decizie va lua Curtea de Apel la finalul judecării căii de atac, ea va putea fi, din nou, atacată la Înalta Curte.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
DNA Constanța, nemulțumită de achitarea lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii