Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:01 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

ro

02 May, 2024 13:11 854 Marime text


Judecătorii de la Tribunalul Constanța au stabilit primul termen în rejudecarea dosarulului penal în care Daniel Linteş, fostul director al operatorului portuar SOCEP, suspectat de şantaj, în formă continuată (176 acte materiale), a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, primul termen în faza rejudecării a fost stabilit pentru data de 11 iunie 2024.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Amintim că dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, prin Hotărârea nr. 545/2022, din 28 decembrie 2022, care a încetat procesul penal pornit împotriva lui Daniel Linteş, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale!
 
Decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a decis rejudecarea procesului.
 
 În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

„În perioada iulie 2012 - octombrie 2012, în contextul pronunțării unei hotărâri judecătorești prin care o societate comercială a fost obligată la plata către salariați a unor sporuri salariale, directorul general Linteș Daniel, în mod repetat, a constrâns mai mulți angajați să renunțe la drepturile câștigate, în valoare totală estimată de cel puțin 1.411.200 lei, prin semnarea unor declarații autentice în acest sens.


În acest sens, dar și în scopul păstrării în patrimoniul societății a sumei respective, inculpatul Linteș Daniel s-a folosit de prerogativele funcției sale privitoare la disponibilizarea salariaților și i-a amenințat pe aceștia că le va fi desfăcut contractul de muncă dacă nu semnează declarațiile respective.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor“. 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii