Dosar în rejudecare! Bărbatul acuzat că ar fi furat mașina amicului de pahar pentru a merge să-și cumpere de mâncare, din nou în fața instanței. Ce spun anchetatorii despre urmărirea acestuia (RECHIZITORIU)
Dosar în rejudecare!: Bărbatul acuzat că ar fi furat mașina amicului de pahar pentru a merge să-și cumpere
24 Aug, 2024 16:38
ZIUA de Constanta
941
Marime text
- Ciocănaș Hoștină Gheorghe este din nou în fața magistraților Judecătoriei Constanța, după ce Curtea de Apel a decis la finele lunii iunie, anul trecut, rejudecarea dosarului în care acesta este acuzat de furtul unei mașini, în scop de folosință. În primă instanță, în noiembrie 2022, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare.
Potrivit portalului instanțelor de judecată și până în prezent, din octombrie 2023 și până în prezent, instanța a amânat cauza de două ori și pronunțarea de șapte ori, până la ultima ședință programată pe 23 august 2024.
Ce acuzații i se aduc inculpatului
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 CP, conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 CP și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 CP, toate cu aplic. art. 38 CP.„În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că inculpatul, care, în noaptea de 29/30.01.2020, a sustras autoturismul marca Audi A4, (…) de la locuinţa persoanei vătămate, (…) cu scopul de a-l folosi,
De asemenea s-a reținut că inculpatul, în noaptea de 29/30.01.2020, a condus autoturismul marca Audi A4 (…) pe bd. Al. Lăpușneanu din mun. Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, se arată în actul de sesizare.
Filmul urmăririi în care Ciocănaș Hoștină Gheorghe este acuzat de furtul unui autoturism
Conform procesului-verbal de depistare (...), la data de 30.01.2020, în jurul orei 04:30, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost sesizaţi de către o persoană cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bd. Al. Lăpușneanu, (...), a fost incomodat în trafic de către autoturismul marca Audi (...) ce se afla oprit în zona intersecţiei cu bd. Tomis, din care a coborât o persoană de sex bărbătesc. După aproximativ 15 minute, la autoturismul menţionat a revenit acea persoană, care a pus autoturismul în mişcare pe bd. Tomis.Lucrătorii de poliţie aflaţi cu autospeciala de poliţie MAI 47776, având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, au solicitat oprirea autoturismului, iar pentru faptul că persoana care conducea autoturismul nu s-a conformat, au procedat la urmărirea autoturismului (...), iar în sensul giratoriu de la intersecţia str. Dezrobirii cu str. Eliberării, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu bordurile din faţa blocului IS10 de pe str. Dezrobirii, aspect constatat și cu ocazia efectuării cercetării la fața locului (...).
Conducătorul auto a coborât din autoturism şi a fugit în întuneric, fiind urmărit şi imobilizat după aproximativ 500 m, fiind condus la sediul Secţiei 2 Poliţie, unde a fost identificat în persoana inculpatului. Din verificările efectuate în bazele de date a reieșit că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aspect conformat ulterior și prin adresa nr. 60210/20.03.2020 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Constanța (...).
Întrucât emana halenă alcoolică şi a refuzat testarea cu aparatul Drager, a fost condus la SCJU Constanţa - UPU, unde i-a fost prelevată o singură mostră biologică de sânge, în vederea determinării alcoolemiei, refuzând prelevarea celei de-a doua probe.
Conform B.A.T. nr. 185/31.01.2020 emis de Serviciul Clinic de Medicină Legală Constanța (...), inculpatul avea o alcoolemie de 2,33 g/l alcool pur în sânge la momentul recoltării singurei probe biologice de sânge, la ora 05:50.
Ce spune inculpatul despre cele întâmplate
Anchetatorii spun că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care este cercetat, declarând că la data de 29.01.2020, în jurul orei 20:00, s-a întâlnit cu prietenul său, împreună cu care s-a deplasat la locuinţa unui amic de-al lor, unde au consumat băuturi alcoolice, respectiv o sticlă de vin şi un pet de bere de 2,5 1itri. În jurul orei 22:00, a mers la locuinţa persoanei vătămate, unde au continuat să consume alcool, respectiv aproximativ 50-60 ml de vişinată şi o fiolă cu vin la 0,75 1. După ce a adormit, în jurul orei 01:00, a luat cheile autoturismului marca Audi A4 (…) proprietatea acestuia, a ieşit din locuință pe fereastra de la balcon, a mers la autoturism, s-a urcat la volan şi a condus (…).În timp ce se deplasa pe bd. Al. Lăpușneanu, a fost oprit la intersecţia cu bd. Tomis de 2 bărbaţi, care i-au reproşat că le-a lovit autoturismul, întrebându-l dacă are permis. Le-a spus că nu are permis de conducere şi le-a cerut să îi arate unde le-a lovit autoturismul. Aceştia au sunat la poliţie, iar el a mers la restaurantul Famous pentru a mânca ceva, lăsând autoturismul în intersecţie. Între timp, la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, care a discutat cu cei doi bărbaţi, după care a plecat. După ce poliţiştii au plecat, a revenit la autoturism cu intenția de a merge înapoi la locuinţa prietenului său. A făcut stânga pe bd. Tomis şi în timp ce se deplasa (…), a observat în spatele său un autoturism de poliţie care îl urmărea, motiv pentru care a accelerat (…). Echipajul de poliţie a continuat să îl urmărească până când a ajuns la sensul giratoriu de la intersecţia str. Dezrobirii cu str. Eliberării.
În sensul giratoriu a pierdut controlul autoturismului şi a sărit peste bordura de pe partea dreaptă ajungând cu autoturismul pe trotuar. A coborât din autoturism şi a fugit (…), urmărit de poliţişti, care alergau în spatele său şi care l-au somat să se oprească.
A decis să se predea şi astfel a fost condus la autospeciala poliţie, unde a recunoscut că nu deţine permis de conducere şi că a consumat băuturi alcoolice, însă a refuzat să sufle în aparatul etilotest. În continuare, a fost condus la Spitalul Județean Constanţa, unde a fost examinat de către un medic şi a fost de acord cu prelevarea unei mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe cea de a doua probă refuzând-o. A precizat că nu reţine dacă a lovit vreun autoturism la ieşirea din parcarea blocului PN10.
Rechizitoriul poate fi parcurs integral în secțiunea Documente.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Foto cu rol ilustrativ – Sursa: DGPMB
Citește și:
Șofer urmărit de polițiști pe strada Amsterdam din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii