Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal pentru purtare abuzivă. Un polițist din Prahova ar fi agresat un minor în sediul secției de poliție

ro

19 Mar, 2022 18:34 1980 Marime text
Poliția, sursa foto: Facebook
  • Un poliţist prahovean este acuzat că ar fi agresat un minor în sediul secţiei de Poliţie, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, iar Biroul de Control Intern al IJP Prahova a declanşat o cercetare prealabilă în acest caz.

Conform datelor comunicate de IJP, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat, vineri, intervenţia unui echipaj medical, întrucât fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat de poliţişti.

"În baza sesizării s-a constituit echipa operativă, care, din primele verificări, a constatat faptul că, la data de 17 martie, minorul în cauză a fost invitat la sediul unităţii de poliţie în vederea consilierii acestuia cu privire la un conflict pe care l-ar fi avut cu un alt coleg, în incinta unei unităţi de învăţământ", precizează sursa citată.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că rezultatul consultului medical confirmă o agresiune asupra minorului.

În aceste condiţii, faţă de poliţist a fost declanşată cercetarea prealabilă prin Biroul de Control Intern al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet competentă.

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii