Dosarul Belina Procurorii DNA, prima reacție oficială după achitarea lui Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa
Dosarul Belina: Procurorii DNA, prima reacție oficială după achitarea lui Sevil Shhaideh, fost vicepremier al
02 May, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2214
Marime text
- Achitările au fost pronunţate în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Procurorii DNA, prima reacție oficială după achitarea tuturor inculpaților din dosarul Belina! Vineri, 29 aprilie 2022, DNA a contestat decizia Tribunalului București privind achitarea celor deferiți justiției în cauză.
Achitările au fost pronunţate în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza II C.pr.pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
În dosar au fost acordate aproape 40 de termene.
Cauza se află la Tribunalul Bucureşti din luna iunie 2018.
Contestația DNA va fi soluționată de judecătorii de la Curtea de Apel București.
Cine sunt inculpații
Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este acuzată abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave.
În cauză au mai fost trimişi în judecată: Stoian Ionela (fostă Vasile), la data faptei director în cadrul MDRAP, sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, Gâdea Adrian Ionuţ, la data faptei preşedinte al CJ Teleorman, sub aspectul săvârşirii, în forma complicităţii, a infracţiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, şi Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual. De asemenea, Guşă Rodica, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, este acuzată de sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (trei acte materiale).
Ce spun procurorii
Conform DNA, pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege, mai spun procurorii.
„Concret, în perioada 23 septembrie 2013 - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman“, conform DNA.
„Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv: - art. 136 alin. 3 din Constituţia României, - art. 3 din Legea apelor 107/1996, - art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, - anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", - art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000 - art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate“, se mai arată în acheta procurorilor.
„La rândul său, în aceeaşi perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la MDRAP - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh“, au conchis magistrații.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citeşte şi
Dosarul Belina, achitări pe linie!
Președintele PSD, Marcel Ciolacu - Sevil Shhaideh mi-a spus, printre lacrimi, mi-a spus că este fericită că s-a făcut dreptate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii