Dosarul fără precedent câștigat de Agenția Națională de Integritate la Constanța, ajuns pe rolul Curții de Apel
Dosarul fără precedent câștigat de Agenția Națională de Integritate la Constanța, ajuns pe rolul Curții
13 Mar, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1718
Marime text
- În noiembrie 2022, în dosarul cu indicativul 3519/118/2022, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au admis acțiunea deschisă de Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu Primăria Comunei Siliștea, Consiliul Local al Comunei Siliștea, Asociația Crescătorialor de Animale din Comuna Siliștea și Gheorghe Popa.
- Recent, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce Consiliul Local, dar și comuna, prin primar, au declarat recurs.
La finele anului trecut, Agenția Națională de Integritate câștiga la Tribunalul Constanța un proces mai rar întâlnit.
Agenția a obținut în primă instanță anularea unei hotărâri adoptate de Consiliul Local al unei comune din județul Constanța.
Recent, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce Consiliul Local, dar și comuna, prin primar, au declarat recurs.
Amintim, în noiembrie 2022, în dosarul cu indicativul 3519/118/2022, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au admis acțiunea deschisă de Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu Primăria Comunei Siliștea, Consiliul Local al Comunei Siliștea, Asociația Crescătorialor de Animale din Comuna Siliștea și Gheorghe Popa.
În proces, ANI a cerut anularea unei hotărâri a CL Siliștea, ce ar avea legătură cu un posibil conflict de interese administrativ, după cum reclamau inspectorii de integritate.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în minuta hotărârii Tribunalului se arată că instanța „respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Popa Gheorghe, invocate de acest pârât“.
În continuare, Tribunalul „admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Siliștea. Respinge, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Siliștea“.
Pe de altă parte, instanța „admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii Asociația Crescătorilor de Animale din Comuna Siliștea, Consiliul Local al Comunei Siliștea şi Popa Gheorghe“.
Astfel, Tribunalul „anulează Hotărârea nr. 24/29.04.2014 privind aprobarea închirierii suprafeţei de 467,7267 ha păşune Asociaţiei crescătorilor de animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa adoptată de Consiliul Local al Comunei Siliştea şi Contractul de închiriere păşune nr. 1937/13.05.2014 încheiat între Comuna Siliştea şi Asociaţia crescătorilor de animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa“.
Acum, cazul a ajuns la Curtea de Apel Constanța după ce decizia Tribunalului a fost atacată în recurs de către Consiliul Local al Comunei Siliștea și UAT Comuna Siliștea prin Primar.
Agenția Națională de Integritate anunța pe data de 15 februarie 2018 un posibil conflict de interese administrativ în comuna constănțeană Siliștea, în legătură cu un consilier local.
Iată ce spunea ANI atunci cu privire la Gheorghe Popa:
„Popa Gheorghe, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliștea, județul Constanța, conflict de interese administrativ: A participat la ședința Consiliului Local și a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanța, Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Siliștea, județul Constanța, asociație în cadrul căreia persoana evaluată este președinte și membru fondator.
Ulterior, a semnat, în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Siliștea, județul Constanța, cu Consiliul Local al comunei Siliștea, județul Constanța, contractul de închiriere privind închirierea unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanța.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75 și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“.
De asemenea, ANI a vorbit la momentul respectiv și despre Mihai Frâncu și Luminița Cîrciumaru:
„Frâncu Mihai, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliștea, județul Constanța, conflict de interese administrativ: A participat la ședința Consiliului Local și a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanța, Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Siliștea, județul Constanța, asociație în cadrul căreia persoana evaluată este membru.
Ulterior, în baza unui contract de închiriere pășune încheiat în baza acestei Hotărâri, persoana evaluată a beneficiat de suprafața de 4,81 ha pășune comunală pentru pășunatul animalelor pe care le deține.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75 și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“.
Agenția Națională de Integritate a mai arătat:
„Cîrciumaru Luminița, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliștea, județul Constanța, conflict de interese administrativ - a participat la ședința Consiliului Local și a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanța, Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Siliștea, județul Constanța, asociație în cadrul căreia persoana evaluată este membru fondator.
Ulterior, în baza unui contract de închiriere pășune încheiat în baza acestei Hotărâri, fiului persoanei evaluate i s-a alocat o parcelă în suprafață de 66,41 ha.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75 și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“.
În acest context, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel cu privire la recursurile declarate în cauză.
În cauză, urmează să se stabilească primul termen de judecată în recurs.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Cum a câștigat fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța procesul cu ANI! Motivarea judecătorilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii