Dosarul fostului manager al SAJ Constanța, dr. Laurențiu Bădescu, ajuns la Curtea Supremă. Când va fi judecat procesul
Dosarul fostului manager al SAJ Constanța, dr. Laurențiu Bădescu, ajuns la Curtea Supremă. Când va fi judecat
30 May, 2023 13:54
ZIUA de Constanta
2430
Marime text
Dosarul în care dr. Laurențiu Bădescu, fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a obținut anularea raportului întocmit de inspectorii de integritate a ajuns pe masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă a României.
Procesul a ajuns la Înalta Curte după ce Agenția Națională de Integritate a atacat hotărârea judecătorilor din Constanța de anulare a raportului.
Dosarul are numărul unic 316/36/2022 și, în cauză, primul termen pentru judecarea recursului, la Înalta Curte, a fost stabilit tocmai în anul 2024, respectiv pe 30 ianuarie 2024.
Amintim, în minuta Hotărârii 215/2022 a Curții de Apel Constanța, se arată că instanța „admite acţiunea. Anulează Raportul de evaluare nr. 24630/G/II/26.05.2022 emis de Agenţia Naţională de Integritate“.
Decizia a fost contestată la Înalta Curte de inspectorii de integritate.
Pe data de 10 august 2022, Agenția Națională de Integritate a făcut public un comunicat cu privire la fostul manager al SAJ Constanța, în care vorbea despre „conflict de interese administrativ și sesizare parchet“.
Au spus reprezentanții ANI că „în perioada exercitării mandatului de manager general al S.A.J. Constanța (13 aprilie 2018 – 13 aprilie 2021), persoana evaluată a semnat mai multe acte administrative cu privire la încadrarea soției sale la Compartimentul de formare profesională a personalului medical și auxiliar din cadrul S.A.J. Constanța, aceasta obținând în perioada 2019 – 2021, venituri din salarii în sumă totală de 799.297 de lei“.
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 118, alin. (16), lit. c) din Legea nr. 95/2006“, se mai arată în comunicatul remis de ANI.
De asemenea, se precizează și că „totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Bădescu Laurențiu a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu a semnat acte administrative prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru soția sa“.
Se mai preciza în comunicat că „persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare“.
Facem precizarea că, la momentul înregistrării dosarului pe rolul Curții de Apel Constanța, (pe 16 iunie 2022), am încercat să obținem un punct de vedere și din partea fostului manager al SAJ Constanța, iar în acest sens i-am transmis și un mesaj pe telefonul mobil, însă nu am primit răspuns.
În motivarea deciziei prin care au dispus anularea raportului, judecătorii de la Curtea de Apel au arătat că „trebuie avut în vedere că din dosar nu rezultă niciun aspect care să conducă la constatarea că în încheierea contractului individual de muncă de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa, prin managerul general ####### ######### (nr., dr. Laurențiu Bădescu), în calitate de angajator şi medicul ####### ####### ###### ####### (nr., soția dr. Bădescu), în calitate de angajat, pentru funcţia de execuţie de medic primar în cadrul Compartimentului de formare profesională a personalului medical şi auxiliar la Staţia Centrală Constanţa, există un interes patrimonial care să influenţeze «îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei», beneficiul patrimonial fiind obţinerea salariului prevăzut de lege pentru activitatea efectiv prestată“.
Detalii complete despre motivele pentru care Curtea de Apel a anulat raportul ANI puteți citi în articolul
Cum a câștigat fostul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța procesul cu ANI! Motivarea judecătorilor
Orice decizie va lua Curtea Supremă, aceasta va fi definitivă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii