Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:54 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ Nicuşor Constantinescu, opt achitări şi opt ani de închisoare. Procesul, la Galaţi. Noul termen, în octombrie

ro

26 Sep, 2019 00:00 2306 Marime text

Curtea de Apel Galaţi a stabilit cel de-al doilea termen de judecată în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“, cauză în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, la opt ani de închisoare, cu executare.  
 
Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 18 octombrie.
 
În primă instanţă, pe data de 4 mai 2018, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea lui Nicuşor Daniel Constantinescu pentru: constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese, infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală, pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală.
 
În continuare, după achitările mai sus precizate, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea fostului şef al CJC, pentru abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de şase ani de închisoare. Tot pentru infracţiunea de abuz în serviciu - partea civilă Tăicuţu Felicia (director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa), Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la doi ani de închisoare.
 
Tot la doi ani de închisoare a mai fost condamnat fostul şef al CJC pentru infracţiunea de conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în raport de SC Xenoti SRL. Tot pentru conflict de interese - infracţiune redenumită prin Legea 193/2017 folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în raport de SC Xenoti SRL, Nicuşor Constantinescu a luat alţi doi ani de închisoare.
 
Tribunalul Constanţa a dispus contopirea pedepselor aplicate, iar în final Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor fix de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv doi ani de închisoare. În final, magistraţii au hotărât ca fostul preşedinte al CJC să execute pedeapsa rezultantă de opt ani de închisoare, cu executare.
 
Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea. În continuare, Cristian Bogdan Zgabercea a fost condamnat, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de patru ani de închisoare, iar pentru evaziune fiscală a luat doi ani de închisoare. După contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor, instanţa a decis condamnarea lui Zgabercea la patru ani şi opt luni de închisoare, cu executare.
 

Carmen Florentina Oproiu (Vasile) a fost achitată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, întrucât nu există probe că a comis infracţiunea, însă a fost condamnată, pentru complicitate la abuz în serviciu (în raport de plăţile nelegale efectuate pentru acţiuni culturale şi sportive), la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Carmen Florentina Oproiu (Vasile) va presta şi o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
 
Marcel Brâncoveanu Părău a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată. Fundaţia „Fantasio“ a fost condamnată la pedeapsa de 7.000 de lei amendă penală. Asta în timp ce Fundaţia „Thalia“ a fost condamnată la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală.
 
În continuare, Tribunalul Constanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Felicia Tăicuţu, în contradictoriu cu Nicuşor Daniel Constantinescu. „Obligă inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel la plata sumei de 1.392 de lei daune materiale şi 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plăţii, daune morale, către partea civilă Tăicuţu Felicia. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de Judeţul Constanţa în contradictoriu cu inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina. (...) Obligă inculpaţii Constantinescu Nicuşor Daniel, Zgabercea Cristian Bogdan şi Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, la plata, în solidar, către partea civilă Judeţul Constanţa a sumei de 18.399.836 de lei, despăgubiri civile. (...) Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin ANAF - prin AJFP Constanţa, doar în contradictoriu cu inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Fundaţia Fantasio Constanţa, Fundaţia Thalia Agnita şi Părău Marcel Brîncoveanu.
 
Obligă inculpaţii Zgabercea Cristian Bogdan, Fundaţia Fantasio Constanţa, Fundaţia Thalia Agnita şi Părău Marcel Brîncoveanu la plata, în solidar, a sumei de 152.180 de lei, precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, calculate de la momentul producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale, către partea civilă Statul Român - prin ANAF - prin AJFP Constanţa, urmând ca în cazul inculpaţilor să se aibă în vedere sumele de bani indisponibilizate în urma instituirii popririi (...)“, potrivit minutei judecătoreşti.

 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la zece ani de închisoare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii