Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul! La mjiloc sunt circa 9 milioane de lei
Dosarul în care Spitalul Județean Constanța și-a dat în judecată un fost manager, amânat pentru la anul!
03 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2264
Marime text
- Instanța a decis acordarea unui nou termen, pe 1 februarie 2023, pentru administrarea probelor propuse.
Instanța a decis acordarea unui nou termen, pe 1 februarie 2023, pentru administrarea probelor propuse.
Amintim, este vorba despre dosarul cu indicativul 54/118/2018*, cauză în care, în luna octombrie, instanța a admis obiecțiunile la expertiza contabilă formulate de reprezentanții spitalului.
Cazul se află în prezent pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, în materia Litigii cu profesioniștii, având ca obiect o acțiune în daune delictuale, deschisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța, în contradictoriu cu Dănuț Căpățînă și, respectiv, cu SC Performance Profile SRL prin Cabient de Insolvență Cutov Alina, societate de al cărei nume se leagă cel al soției lui Căpățînă.
Dosarul penal, amânat tot pentru anul viitor
Tot în 2023, la Tribunalul Tulcea, va continua și procesul penal care îl vizează pe fostul manager Dănuț Căpățână.
Este vorba despre dosarul 8633/118/2017, în care fostul manager este judecat alături de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky.
Instanța tulceană a decis amânarea procesului pentru data de 26 ianuarie 2023, pentru audierea martorilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – decembrie 2014, inculpatul Căpățînă Dănuț, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale remiterea unor comisioane de:
- 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie);
- 18-20% din valoarea investițiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre).
În acest context, inculpatul Căpățînă Dănuț a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei.
Concret, banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Căpățînă Dănuț atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât și pentru a introduce în caietul de sarcini și în documentația de achiziție cerințe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate.
Într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpățînă Dănuț a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care și-a și însușit, prin intermediul unei societăți pe care o controla, suma de 64.649 lei.
În aceeași perioadă, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, să plătească la timp facturile și să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparțin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă și asupra a 250 părți sociale pe care același inculpat le deține la o societate comercială.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Atât decizia pe care o va lua Tribunalul Constanța, în procesul civil, cât și cea pe care o va pronunța în dosarul penal Tribunalul Tulcea vor putea fi atacate la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Tribunalul Tulcea, un nou termen în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii