Dosarul „liniuţelor“ blestemate. Doi copii au murit. Primele nemulţumiri în instanţă (galerie foto)

31 Jan, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3632
Marime text
Dosarul accidentului rutier înregistrat pe data de 6 iunie 2014, eveniment în urma căruia doi copii au murit, va merge spre soluţionare la Curtea de Apel Constanţa. Şi asta pentru că decizia Judecătoriei Constanţa, instanţă învestită cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, a fost contestată. Oricare va fi decizia Curţii de Apel, aceasta va fi definitivă.
Amintim că, zilele trecute, magistraţii Judecătoriei Constanţa au dispus condamnarea lui Matthias Bogdan Niculescu la pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Instanţa a mai dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice. Judecătorii au decis să-i interzică inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice autovehicule, pe o perioadă de cinci ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Instanţa a contopit cele două pedepse principale stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni de închisoare, la care se adaugă un spor de patru luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă. Astfel, inculpatul va executa patru ani şi zece luni de închisoare, cu executare.
Adnan Mahmudi a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Adnan Mahmudi a mai fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, constând în participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice.
Ca pedeapsă complementară, instanţa i-a interzis exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice autovehicule, pe o perioadă de cinci ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Şi aici, instanţa a contopit cele două pedepse principale şi i-a aplicat inculpatului patru ani şi şase luni de închisoare, la care a adăugat un spor de patru luni de închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă. În final, inculpatul va executa patru ani şi zece luni de închisoare cu executare.
Cel de-al treilea inculpat, Dragoş Matei, a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Părţile responsabile civilmente au fost obligate la plata sumelor de 30.000 de lei şi 120.000 de euro, cu titlu de daune materiale şi daune morale. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Citește și:
„Liniuţe“ blestemate! Tragedie în Constanţa! Doi copii au murit. Cine riscă să ajungă în puşcărie (galerie foto)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii