Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:59 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Motorina, amânat pentru decembrie

ro

29 Nov, 2018 00:00 2897 Marime text
Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a avut loc un nou termen în dosarul în care Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost condamnat, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare. Cauza a fost amânată pentru data de 11 decembrie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada 2011 - 2012, inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare“.
 
„Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit. Inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina şi Guliu George, precum şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205,44 de lei (aproximativ 56 de milioane de euro)“, se mai arată în rechizitoriul cauzei.
 
În luna iulie 2014, DNA a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui alt dosar penal, în vederea continuării cercetărilor cu privire la alte persoane fizice şi juridice, între care şi Codruţ Alexandru Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte al ANAF, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.
 
Tot în acest dosar, Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, au luat, tot în primă instanţă, câte cinci ani de detenţie. Asta în timp ce Radu Nemeş a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani de închisoare.
 
În cauză au mai fost condamnaţi:
 
Nemeş Diana Marina - şapte ani de închisoare
 
Chirvăsitu Dumitru - opt ani de închisoare

 
Buliga Mihai - şapte ani de închisoare
 
Belba Nicolae - trei ani şi şase luni de închisoare
 
Jugănaru Andrei Florin - şapte ani de închisoare
 
Preda Dumitru Emilian - şapte ani de închisoare
 

Moldovan Ovidiu Ioan - şapte ani de închisoare
 
Ghişe Pavel Dumitru - şapte ani de închisoare
 
Vrânceanu (fostă Cozma) Mariana - şase ani de închisoare
 
Ionescu Lucian Florin - cinci ani de închisoare.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii