Dosarul preotului Stelian Florin Dabija, de la Biserica Albă, din Constanța, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă, s-ar putea rejudeca
Dosarul preotului Stelian Florin Dabija, de la Biserica Albă, din Constanța, condamnat definitiv pentru ucidere
24 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1864
Marime text
- În primă instanță, Judecătoria Măcin, în dosarul 1335/253/2021, prin Hotarârea nr. 148/2022, din 15.11.2022, a decis condamnarea lui Stelian Florin Dabija la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă.
- Decizia primei instanțe a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin Hotarârea nr. 533/2023, din 26.05.2023, a menținut condamnarea Judecătoriei Măcin.
Preotul Stelian Florin Dabija, din Arhiepiscopia Tomisului, (Parohia Adormirea Maicii Domnului II, cunoscută și ca Biserica Albă, amplasată pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța), cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă.
În acest sens, pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 361/36/2023, cu obiect ucidere din culpă (art.192 NCP) - stadiu procesual: contestaţie în anulare – apel, cauză în care Dabija Stelian Florin are calitate ade contestator inculpat.
Conform portalului instanțelor de judcată, primul termen a fost stabilit pentru data de 14 decembrie 2023.
Dosarul penal a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Conform datelor oficiale, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În actul de sesizare s-a reţinut că în cursul zilei de 25.05.2016, în jurul orei 23.45, cel în cauză a condus un autoturism marca BMW 320, pe strada 1 Decembrie, din localitatea Măcin, având drept pasager pe locul dreapta un bărbat.
Ajuns la km. 1 + 500 m., după cum spun anchetatorii, după ieșirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga semnalizată corespunzător (prin trei panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase precedate de un indicator de avertizare curbă deosebit de periculoasă), „pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului care a ieșit în afara carosabilului aferent sensului său de mers, a escaladat un taluz din pământ și apoi a intrat în coliziune, cu partea laterală stânga fată, cu un pom“, conform datelor oficiale.
„Din evenimentul rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerului, persoane ce au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgentă Galați până la sosirea echipajului de politie la fața locului, astfel încât nu s-a realizat testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto“, se mai arată la dosarul cauzei.
De asemenea, tot potrivit datelor oficiale, „prin dispeceratul unității, echipajul de poliție prezent la fata locului a solicitat recoltarea de mostre biologice în vederea verificării alcoolemiei conducătorului auto de către un echipaj din cadrul IPJ - Serviciul Rutier, activitate ce nu a fost realizată probabil din motive medicale“.
Anchetatorii mai arată că la data de 09.06.2016, la spital a survenit decesul victimei.
În primă instanță, Judecătoria Măcin, în dosarul 1335/253/2021, prin Hotarârea nr. 148/2022, din 15.11.2022, a decis condamnarea lui Stelian Florin Dabija la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Decizia primei instanțe a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care, prin Hotarârea nr. 533/2023, din 26.05.2023, a menținut condamnarea Judecătoriei Măcin.
Sursă: portal instanțe de judecată și rejust.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii