Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Se așteaptă un prim verdict. Anticorupția a propus o pedeapsă cu suspendare
Dosarul vaccinărilor false de la Mangalia. Se așteaptă un prim verdict. Anticorupția a propus o pedeapsă cu
29 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1462
Marime text
- Procurorii DNA Suceava au propus o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
Este vorba despre acordul încheiat cu M.C., suspectă în cauză, analizat recent de Secția Penală a Tribunalului Constanța, judecătorii anunțând că verdictul va fi pronunțat la data de 19 decembrie 2022.
Anterior analizării acordului de recunoaștere a vinovăției, Tribunalul Constanța a decis menținerea controlului judiciar dispus de către procurorii anticorupție față de suspectă.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în cazul său, procurorii DNA Suceava au propus o pedeapsă de doi ani și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
Legat de acest caz, surse judiciare au declarat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că cele două acorduri sunt disjunse din dosarul „mamă“ privind vaccinările false din Mangalia.
Aceleași surse au explicat că acuzațiile pe care procurorii le aduc sunt de complicitate la trafic de influență, aderare sau constituire de grup infracțional organizat, cumpărare de influență, instigare la fals informatic.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Oricare va fi decizia Tribunalul Constanța ea va putea fi atacată la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Judecătorii au amânat analizarea acordului de recunoaștere a vinovăției desprins din Dosarul vaccinărilor false din Mangalia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii