Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Droguri în Mamaia! Mai mulți italieni condamnați la Constanța, într-un dosar DIICOT! Se așteaptă decizia finală

ro

14 Jan, 2023 16:27 1831 Marime text
  • Italienii sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc și deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.
  • În actul de sesizare a instanței, procurorii DIICOT Constanța arată, printre altele, că inculpații ar fi deținut fără drept, într-un imobilul situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, 205 comprimate MDMA, cannabis, cocaină și ketamină, drogurile fiind destinate atât punerii în vânzare, cât şi consumului propriu.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată a șase cetățeni italieni!


Inculpații sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc și deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.


În actul de sesizare a instanței, procurorii DIICOT Constanța arată, printre altele, că inculpații ar fi deținut fără drept, într-un imobilul situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, 205 comprimate MDMA, cannabis, cocaină și ketamină, drogurile fiind destinate atât punerii în vânzare, cât şi consumului propriu.

În primă instanță, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea celor șase inculpați, pedepsele fiind următoarele:

P. B. a fost condamnat pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc (fapta din 28.04.2018), la pedeapsa de 2 ani închisoare, tot pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc (fapta din data de 29.04.2018), la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, iar pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept a primit pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. Instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte două pedepse (2 ani şi 3 luni), respectiv 9 luni, în final aplică inculpatului pedeapsa de 3(trei) ani şi 3(trei) luni închisoare cu executare.

Al doilea inculpat (K. A.) a luat pentru infractiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc pedeapsa de 5 ani închisoare, iar pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept a primit pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Tribunalul a contopit pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedepsă (de 6 luni), respectiv 2 luni, în final aplică inculpatului pedeapsa de 5 (cini) ani şi 2(două) luni închisoare cu executare.


F. G. (al treilea inculpat) a primit doi ani ți o lună de închisoare cu suspendare pentru pentru infractiunea de trafic de droguri de risc și pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Al patrulea inculpat, M. N. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.

A. V (al 5-lea inculpat) a luat 5 luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu.

C. N. a fost condamnată, pentru infractiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, la pedeapsa amenzii în cuantum de 4500 lei, reprezentând 150 zile-amendă cu o valoare a zilei-amendă de 30 lei.


De menționat că, potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror, în vederea confiscării speciale, ca şi a garantării excecutării cehltuielilor judiciare, asupra mai multe sume de bani (euro și lei).

Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care se va pronunța definitivîn dosar la finele lunii.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Trafic internațional de droguri
Mascații din Constanța au descoperit la o percheziție zeci de kilograme de canabis! Final de anchetă!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii