Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Timofte, primarul din Nicolae Bălcescu, condamnat în primă instanță! Primul termen în apel, la anul

ro

05 Aug, 2022 11:23 1455 Marime text


Curtea de Apel Constanța a stabilit primul termen în apelul dosarului în care Dumitru Timofte, primarul din Nicolae Bălcescu, acuzat de fals intelectual și de instigare la fals intelectual, a fost condamnat în primă instanță la la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare!

Primul termen în apelul dosarului a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie 2023.

Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că inculpatul Dumitru Timofte, în calitate de primar al comunei Nicolae Bălcescu, a semnat şi a atestat, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr.10177 din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Balcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Bălcescu şi o societate comercială, adresă ce a fost depusă ulterior şi într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
În acelaşi timp, inculpatul Timofte Dumitru folosindu-şi autoritatea dată de funcţia pe care o avea, a exercitat presiuni asupra inculpatei Petcu Mihaela, să semneze şi să atestate, în mod nereal, în cuprinsul adresei nr.10177 din 02.11.2017, în numele Primăriei Nicolae Balcescu, împrejurarea faptului că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat schimbul de terenuri agricole, precum şi să consemneze în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017, aceeaşi împrejurare respectiv că, s-a aprobat schimbul de terenuri sus-menţionat, document ce ulterior a fost depus şi la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa – Comisia de Fond Funciar.
 
Inculpata Petcu Mihaela a recunoscut săvârşirea infracţiunilor ce i se reţin în sarcină – fals intelectual – şi a încheiat acord de  recunoaştere a vinovăţiei.

 
Inculpatul Puşcaşu Constantin a recunoscut săvârşirea infracţiunii ce i se reţine în sarcină – fals intelectual – şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
 
În concret, inculpatul Puşcaşu Constantin, în calitate de consilier local, preşedinte de şedinţă, alături de inculpata Petcu Mihaela, în calitate de secretar al comunei Nicolae Bălcescu, au semnat şi au atestat, în mod nereal, în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă a consiliului local Nicolae Bălcescu din 18.10.2017, în numele Primăriei Nicolae Balcescu, împrejurarea faptului ca, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 18.10.2017, s-a aprobat un schimb de terenuri agricole între Consiliul Local/Primăria Comunei Nicolae Balcescu şi o societate comercială, aprobare ce în realitate nu a fost dată de consiliul local.
 
Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
 
După decizia de condamnare, Dumitru Timofte, primarul din Nicolae Bălcescu, a declarat că nu dorește să comenteze hotărârea primei instanțe, însă a precizat că este nevinovat!
 

Conform motivării, instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
 
Mai mult, Judecătoria Constanța reține că, față de circumstanțele personale ale inculpatului, aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, există premisele ca persoana condamnată să nu mai comită alte infracțiuni, fiind însă necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii