Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:54 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După doi ani, procesul dintre Mega Image SRL și ANPC ajunge în apel, la Tribunalul Constanța

ro

11 Sep, 2024 17:00 852 Marime text
Magazin Mega Image. Foto: ZIUA de Constanța
  • Ultima ședință a avut loc pe 3 noiembrie 2023, iar Judecătoria Constanța a admis plângerea formulată de petenta Mega Image SRL, în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța
 
După doi ani de proces la Judecătoria Constanța, Mega Image SRL și Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța ajung la Tribunalul Constanța, într-un apel privind dosarul 21567/212/2022, ce are ca obiect „anulare proces verbal de contravenție ANPC 1052804”.
 
Dosarul a ajuns în atenția magistraților primei instanțe la data de 29 august 2022 și a avut parte de opt termene.
 
Ultima ședință a avut loc pe 3 noiembrie 2023, iar Judecătoria Constanța a admis plângerea formulată de petenta Mega Image SRL, în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.
 
Iată MINUTA:
 
„Admite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta *** în contradictoriu cu intimatul ***. Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 1052804/11.08.2022, în ceea ce priveşte fapta de a comercializa produse cu eticheta Nutriscore, încadrată în dispoziţiile art. 6 alin. 1 lit. b din Legea nr. 363/2007, Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 03.11.2023.”
 


Pe 8 august a.c., intimatul a făcut apel, înregistrat la Tribunalul Constanța pe 10 septembrie a.c. și cu același obiect.
 
Cum și-a motivat Mega Image SRL cererea de anulare a procesului verbal al ANPC
 

Conform rejust.ro, în plângerea formulată de Mega Image SRL, aceasta a motivat anularea procesului verbal al ANPC 1052804/11.08.2022 prin prisma faptului că acțiunea de a comercializa produse cu eticheta Nutriscore nu constituie contravenţie.
 
Nutri-Score este o etichetă nutrițională care transformă valoarea nutritivă a produselor într-un cod format din cinci litere, de la A la E, fiecare cu propria culoare. Sistemul este valabil acceptat și conceput pentru a facilita consumatorii să vadă rapid ce produse sunt recomandate și pentru care ar fi necesară o atenție sporită.
 
„La nivel național, a fost inițiată Propunerea legislativă privind etichetarea nutrițională voluntară Nutri-Score. În urma respingerii de către Senat a propunerii legislative, aceasta a fost trimisă spre dezbatere către Camera Deputaților. La acest moment nu există obligaţii sau restricţii privind etichetarea nutriţională Nutriscore, ci, dimpotrivă, această etichetare este voluntară, iar caracterul voluntar s-ar păstra şi în cazul în care propunerea legislativă va fi adoptată.
Etichetarea Nutri-Score nu reprezintă acţiune înşelătoare în sensul Legii nr. 363/2007, nefiind de natură să inducă în eroare consumatorul mediu, acest sistem de etichetare este chiar recomandat, fiind conceput pentru a ajuta consumatorii să vadă rapid ce produse sunt recomandate şi care ar trebui evitate.
În realitate, etichetarea Nutri Score conține o prezentare suplimentară voluntară a informațiilor și în același timp facilitează accesul la informațiile despre conținutul produselor alimentare, acest sistem fiind dezvoltat de către oameni de știință, astfel că mențiunile Nutri-score nu pot fi interpretate într-o altă manieră, iar semnificația acestui sistem este general valabilă, aspect faţă de care se poate observa că utilizarea etichetei Nutri-score nu este de natură să inducă în eroare consumatorul mediu, ci aduce un beneficiu consumatorilor.”
 
Ce a susținut ANPC
 
La rândul ei, Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a susţinut că, la momentul controlului, s-au constatat la comercializare diverse produse enumerate în cuprinsul procesului-verbal, care aveau inscripționat pe eticheta ambalajului sintagma „ NUTRISCORE” .

 
Au fost solicitate operatorului economic documente/studii/cercetări din care să rezulte baza legală a înscrierii acestui sistem de prezentare a valorii nutritive a unui produs alimentar, documente care nu au putut fi puse însă la dispoziție.
 
Prin adresa nr.15358/18.02.2022, A.N.P.C. a răspuns adresei formulate de către #### ##### SRL (adresa ##########) precizând că ”ANPC are unele rezerve asupra introducerii imediate, fără o experimentare prealabilă a sistemului de etichetare nutrițională suplimentară Nutri-Score(...). Un număr redus de țări din UE au introdus în mod legal acest sistem(...) ANPC respectă principiul UE în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor provenite din celelalte țări membre".
 
Petenta nu a putut prezenta documente/studii/ teste pe baza cărora fost aplicat sistemul, algoritmul care a stat la baza marcării cu litere de la A la D și culori de la verde la roșu a produselor alimentare și face fel de fel de afirmații fără să înțeleagă că, atunci când sunt oferite consumatorilor în mod voluntar informații, nutriționale sau de altă natură, aceste informații trebuie să respecte următoarele cerințe: a) să nu inducă în eroare consumatorul; b) să nu fie ambigue și să nu deruteze consumatorii; c) după caz, să se bazeze pe date științifice relevante (art. 36 alin. 2 din Regulamentul UE nr. 1169/2011).
 
Acest sistem Nutriscore nu ia în considerare echilibrul dintre diferitele alimente dintr-o dietă și nici caracteristicile organoleptice generale ale produsului în sine, fiecărui aliment, printr-un algoritm care ia în considerare caloriile, cantitatea de grăsimi și zaharuri, i se atribuie o culoare și o literă parametrizate unei cantități standard de produs (de exemplu, 100 grame) dar de fapt, consumul real de produse este legat de cantități absolut arbitrare care nu corespund cantității plasate la baza algoritmului.
 
Ce a reținut instanța
 
Instanța a reținut că petentei i-au fost aplicate:
-în temeiul art. 7 lit. b) lin. I din O.G. nr. 21/1992 rap. la art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea avertismentului;
-în temeiul art. 7 lit. b) lin. V rap. la art. 50 lit. c) din O.G. nr. 21/1992, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 lei;
-în temeiul art. 25 rap. la art. 50 lit. d) din O.G. nr. 21/1992, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 5.000 lei;
-în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 363/2007 rap. la art. 7 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea avertismentului.
 
Din descrierea faptei reţinute în sarcina petentei, instanţa constată că nu rezultă utilizarea unei practici comerciale înşelătoare prin includerea sistemului Nutri-score pe ambalajele produselor comercializate.
 
Împrejurarea că operatorul economic nu a prezentat documente care să justifice prezentarea nutriţională nu poate echivala cu oferirea de informaţii inexacte, având în vedere şi că, potrivit menţiunilor din procesul-verbal, au fost solicitate documente din care să rezulte baza legală, iar nu baza ştiinţifică a folosirii etichetei.
 
„Eticheta Nutri-score este adăugată în mod suplimentar informaţiilor pe care ambalajele produselor trebuie să le conţină potrivit legii. Prin urmare, consumatorul are posibilitatea de a analiza caracteristicile esenţiale, avantajele şi posibilele dezavantaje ale produselor consultând respectivele informaţii, informaţii a căror absenţă nu a fost consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
Poziționarea produselor pe o scară ierarhică nutrițională stabilită prin utilizarea sistemului Nutri-score nu este de natură a reprezenta o informare falsă, susceptibilă de a induce în eroare consumatorul, cât timp nu reflectă niciuna din principalele caracteristici ale produsului, acest sistem având ca scop numai facilitarea procesului de alegere în mod informat a unui produs expus în spațiul comercial în raport de valoarea nutrițională a acestuia și nu de a altera concepția consumatorului prin mijloace comerciale înșelătoare. Cumpărătorul are reprezentarea valorii nutriţionale a produsului astfel etichetat, urmând a decide dacă acesta corespunde sau nu intenţiei sale de cumpărare.
Instanța mai reţine că Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor a acceptat comercializarea stocurilor din produsele alimentare care prezintă etichetarea nutriţională suplimentară Nutriscore până la data de 01.05.2023, începând cu data de 01.11.2022 (f. 60-61). Or, în cazul în care ar fi considerat că acest sistem de etichetare reprezintă o practică comercială incorectă şi înşelătoare, care îi induce în eroare şi îi prejudiciază pe consumatori, autoritatea, în vederea protejării interesului public legat de protecţia consumatorilor, ar fi trebuit să interzică imediat comercianţilor să aplice acest sistem de etichetare, nu să permită folosirea acestuia în continuare pentru încă 6 luni.”
 
Despre Mega Image SRL
 
Potrivit termene.ro, Mega Image SRL a fost înființată în 1994, are sediul social în București, pe bulevardul Timișoara, nr. 26 și se ocupă de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
 
Acționarul unic al Mega Image SRL este compania Delhaize The Lion Nederland B.V. din Țările de Jos, iar administratori sunt Mircea Marius Moga, Răzvan Munteanu și Mihai Adrian Spulber.
 
În 2022, Mega Image SRL a declarat 10.618 angajați, profit aproape 140 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 8,71 de miliarde de lei.
 
Situația pe anul 2023 arată astfel: o cifră de afaceri de 9.883.474.314 lei, un profit de 218.633.929 lei și 10.886 angajați.
 
Sursă text: Portalul Instanțelor de Judecată și rejust.ro (https://www.rejust.ro/juris/ee289e597)
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Act de urbanism pentru magazinul Mega Image de pe strada Verona din Constanța. Iată despre ce este vorba!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii