Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:10 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emoţii mari pentru Radu Mazăre! Judecata s-a terminat! Urmează pronunţarea într-unul dintre dosare sale

ro

01 Feb, 2018 00:00 2936 Marime text
Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, a finalizat cercetarea judecătorească în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Constanţa.
 
Pronunţarea va avea loc pe data de 14 februarie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanţa, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Radu Mazăre se află în Madagascar, unde solicită azil politic.
 
În prezent, fostul edil-şef al constănţenilor este judecat în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“ - dosar soluţionat în primă instanţă. Urmează decizia ÎCCJ, care va fi definitivă. În cauză, pe data de 10 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Radu Mazăre la patru ani de închisoare cu suspendare, aceasta reprezentând cea mai mare pedeapsă aplicată din dosar.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei (în aprilie 2015) alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. În cauză, ÎCCJ a dispus arestarea lui Radu Mazăre. Termenul pe fond a fost stabilit pentru data de 23 ianuarie 2018. În acest dosar, Radu Mazăre este suspectat de luare de mită (trei infracţiuni), de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi de conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Cei mai sus precizaţi au fost trimişi în judecată în decembrie 2015. Tot în acest dosar, Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky au fost arestaţi preventiv în 2015.

 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. Dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În cauză, Radu Mazăre este bănuit de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni).
 
Revenind la dosarul Mazăre - Hortolomei-Moscu, fostul primar al Constanţei este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.
 
Conform rechizitoriului, Radu Mazăre este acuzat că, „la data de 12 octombrie 2004, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu, de 23,56 de euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 
„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro şi, totodată, au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“, conform rechizitoriului.
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii