Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:08 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial Justiţia din Constanţa are şefi noi! Iată cine sunt!

ro

22 Dec, 2018 00:00 3349 Marime text
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţiile de conducere pentru care au candidat a judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concursul sau examenul desfăşurat în perioada 11 octombrie-18 decembrie, începând cu data de 1 ianuarie 2019.
 
Isabela Alina Stănescu, judecător cu grad de tribunal la Judecătoria Medgidia, a fost numită preşedinte al Judecătoriei Hârşova. Cristina Ramona Duţă a fost numită vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Dumitru Radu Comşa, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, a fost numit vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Teodor Viorel Gheorghe, actualul preşedinte al Tribunalului Constanţa, a fost reconfirmat şi numit în această funcţie. Marius - Cristian Epure, vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, a fost numit preşedinte al Curţii de Apel Constanţa.
 
Amintim că CSM a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, la Bucureşti, în perioada 11 octombrie - 18 decembrie, a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea. Concursul sau examenul s-a organizat pentru ocuparea a 164 de funcţii vacante de preşedinte şi vicepreşedinte de la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi a 126 de funcţii vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct de la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
 
Potrivit Institutului Naţional al Magistraturii, judecătorul Răzvan Anghel, din Curtea de Apel Constanţa, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Claudia Ionela Bojin, de la Tribunalul Constanţa, a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Dumitru Radu Comşa, de la Tribunalul Constanţa, a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Cristina Ramona Duţă, de la Tribunalul Constanţa, a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa. Marius Cristian Epure, din Curtea de Apel Constanţa, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Gheorghe Teodor Viorel, actualul preşedinte al Tribunalului Constanţa, a candidat pentru menţinerea funcţiei. Mihaela Cristina Grădinaru, de la Tribunalul Constanţa, a candidat pentru funcţia de vicepreşedinte ori preşedinte al Tribunalului Constanţa. Alina Gabriela Jurubiţă, de la Tribunalul Constanţa, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Gebriel Lefter, actualul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, a candidat tot pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Constanţa. Isabela Alina Stănescu, delegată la Judecătoria Hârşova, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Hârşova. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii