Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv!

ro

18 Jan, 2021 14:39 17734 Marime text

 
  • Judecătorii Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas s-au pronunțat azi dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție, în primă instanță. Tot în acest dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
 
Azi, judecătorii Marius Cristian Epure și Adriana Ispas au decis achitarea celor doi. Hotărârea este definitivă!
 
Iată decizia oficială
 
În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate. În baza art.421 alin.(1) pct.2 lit.a) cod procedură penală, admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: În baza art.396 alin.(5) cod procedură penală în ref. la art.17 alin.(2) cod procedură penală şi art.16 alin.(1) lit.b) cod procedură penală,
 
achită pe inculpaţii: - Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de ”abuz în serviciu” prev. de art.297 alin.(1) cu aplic. art.309 cod penal şi art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal, ”abuz în serviciu” prev. de art.132 din Lg. nr.78/2000 cu ref. la art.297 alin.(1) cu aplic. art.5 cod penal;
 
 
- Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.74 alin.(1) lit.a) cod penal 1969 şi art.5 cod penal; - SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a,c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; - SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.a) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal, ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal; - SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de ”spălare a banilor” prev. de art.29 alin.(1) lit.c) din Lg. nr.656/2002 cu aplic. art.5 cod penal.
 
 Ia act că măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare s-a revocat prin încheierea din 19.11.2019 faţă de inculpata SC Bulevard SA.
 

Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată.

În baza art.404 alin.(4) lit.c,d) cod procedură penală, ridică măsura sechestrului asigurător aplicat potrivit art.32 din Lg. nr.656/2002, art.249 cod procedură penală asupra bunurilor inculpaţilor. Înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea inculpaţilor, cele privind pedepsele complementare şi accesorii, obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
 
 Cheltuielile judiciare vizând urmărirea penală, judecata în primă instanţă rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.275 alin.(2) cod procedură penală, respingând apelul, obligă pe apelanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 şi art.275 alin.(6) cod procedură penală, onorariile în cuantum parţial de câte 500 lei pentru av.Anda Penciu, av.Florin Popescu, av.Laurenţiu Iulian Dumitraşcu, av.Gabriela Lavinia Şerban, av.Adrian Scupra care au asigurat asistența juridică oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor deconta din fondurile MJ.


Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina.
La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală.
Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri.
După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008) împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.
În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008) și până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de Primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile.
Până în prezent, nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 m.p. și 502,81 m.p..


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii