Exclusiv! Un profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa a fost condamnat
Exclusiv!: Un profesor de la Universitatea „Ovidius“ Constanţa a fost condamnat
26 Jan, 2018 14:40
ZIUA de Constanta
4774
Marime text
Gabriela Lilios, cadru universitar al Facultăţii de Farmacie a Universităţii „Ovidius“ Constanţa, acuzată de influenţarea declaraţiilor şi de instigare la favorizarea făptuitorului, a fost condamnată azi.
Judecătorii din Tribunalul Constanţa i-au aplicat femeii pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare.
Gabriela Lilios a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă ; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata are obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate ,nu poate presta această muncă , pe o perioadă de 60 de zile, la Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanţa,din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială sau la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa“, conform minutei judecătoreşti.
Decizia nu este definitivă.
Gabriela Lilios a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în luna noiembrie 2016.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada octombrie 2015 - iunie 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar al Facultăţii de Farmacie a Universităţii «Ovidius» Constanţa, prin corupere, atât direct, cât şi printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmaţii mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul privindu-i pe inculpaţii Ţarălungă Gheorghe şi Faloutsos Evangelos (comunicat nr. 358/VIII/3 din 25 februarie 2015), aflat pe rolul Tribunalului Constanţa“.
„Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Ţarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de luare de mită, săvârşite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa. În schimbul acestui «serviciu», inculpata Lilios Gabriela i-a promis persoanei respective că o va ajuta să promoveze atât examenele restante, cât şi examenul de licenţă în cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa - Facultatea de Farmacie. Declaraţia persoanei respective, dată în cadrul şedinţei publice din 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmaţii făcute în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care aceasta le cunoştea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală şi de a induce în eroare instanţa de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a uşura situaţia juridică a inculpatului Ţarălungă Gheorghe“, conform DNA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii