Executare silită Litigiu în instanță între avocatul Sergiu Valentin Gherdan și CSM Constanța
Executare silită: Litigiu în instanță între avocatul Sergiu Valentin Gherdan și CSM Constanța
31 Mar, 2025 13:26
ZIUA de Constanta
327
Marime text



La Judecătoria Constanța, secția civilă, a fost înregistrate dosarele 8534/212/2025 (pe 27.03.2025) și 8811/212/2025 (pe 28.03.2025), în care părțile sunt Gherdan Sergiu Valentin Cabinet de Avocat (reclamant) și Clubul Sportiv Municipal Constanța (pârât).
În ambele situații, obiectul dosarelor este „alte cereri privind executarea silită actualizare creanță“, stadiu procesual - Fond, iar Materia - Civil.
Deocamdată, nu a fost stabilit primul termen de judecată.


Potrivit conducerii CSM Constanța, la club încă nu au venit chemările în judecată, însă au existat restanțe financiare ale clubului, mai multe debite, către Sergiu Valentin Gherdan (avocat definitiv, Baroul Bihor), fost avocat al clubului.
În ultima perioadă, pe fondul problemelor financiare serioase care au apărut la club, CSM Constanța a fost acționată în instanță de mai mulți sportivi, două dintre cele care s-au adresat instanței fiind baschetbalistele Dragana Zivkovic și Zada Williams, care, alături de alte sportive senioare, au părăsit echipa, din pricina restanțelor bănești.
Citește și:
Baschetbalista Zada Wiliams a acționat în instanță CSM Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii