Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:09 18 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Executată de Iridex Group Salubrizare SRL, Primăria Hârșova pierde contestația la Judecătoria Hârșova. Apel la Tribunalul Constanța

ro

17 Mar, 2025 17:00 314 Marime text
Primaria Harsova
  • Pe data 14.03.2025, Primăria Hârșova a formulat apel la Tribunalul Constanța, după ce într-o decizie a magistraților de la Judecătoria Hârşova a suferit o înfrângere într-o dispută cu Iridex Group Salubrizare SRL.
  • Dosarul cu numărul unic 2281/842/2024 are obiectul - contestaţie la executare ds ex 902/2024 conexat la ds 1168/2023 si ds 1403/2023 BEJ Bogdan Ionica.
  • Orașul Hârsova prin Primar este apelant, iar Iridex Group Salubrizare SRL și Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionica – intimați.
 
Într-o decizie a magistraților de la Judecătoria Hârşova, Primăria Hârşova a suferit o înfrângere într-o dispută cu Iridex Group Salubrizare SRL. Contestația la executare, înregistrată sub dosarul ex 902/2024, a fost respinsă ca nefondată în 29 ianuarie 2025. Decizia a fost pronunțată de completul C8 AP al judecătoriei, care a stabilit cauzele legale și obligațiile părților implicate.
 
Pe data 14.03.2025, Primăria Hârșova a formulat apel la Tribunalul Constanța. Dosarul cu numărul unic 2281/842/2024 are obiectul - contestaţie la executare ds ex 902/2024 conexat la ds 1168/2023 si ds 1403/2023 BEJ Bogdan Ionica. Dosarul se află în apel, având ca părți: Orașul Hârsova prin Primar – apelant, iar Iridex Group Salubrizare SRL și Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionica – intimați. Deocamdată nu a fost stabilită prima ședință a magistraților.


 

Reamintim că pe data de 19.11.2024, la Judecătoria Hârșova a fost depus dosarul cu numărul unic 2281/842/2024 și obiectul - contestaţie la executare dosarul  902/2024 conexat la dosarul 1168/2023 și dosarul 1403/2023 BEJ Bogdan Ionica. Orașul Hârșova prin primar are calitatea de contestator, iar Iridex Group Salubrizare SRL și Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionica calitatea de intimați. În ședința din 29.01.2025, magistrații au respins cererea.


 
În detaliu, Tribunalul a respins contestația formulată de Primăria Hârşova, reprezentată de primar, în cadrul dosarului conexat ds 1168/2023 și ds 1403/2023, în fața Biroului Executorului Judecătoresc Bogdan Ionica. Motivația a vizat aspecte legate de executarea silită și costurile asociate, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă.
 

„Respinge contestaţia la executare, ca nefondată. Obligă contestatorul să achite Biroului Executorului Judecătoresc (...) cheltuielile privind fotocopierea dosarului de executare silită, în cuantum de 625.94 lei (1052 file x 0,5 lei/filă plus TVA), efectuate conform art. 717 alin. (2) Cod procedură civilă. Face aplicarea art. 720 alin. (4) Cod procedură civilă la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Hârşova. Pronunţată pe 29 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ. Document: Hotarâre  25/2025  29.01.2025“, se spune în soluția pe scurt.

 
 


Despre Iridex Group Salubrizare SRL

 

Înființată în anul 2022, firma se ocupă de colectarea deșeurilor nepericuloase și are sediul social pe Șoseaua București-Ploiești, Nr. 9-13, Et. 2, București.
 
Compania este deținută de Iridex Group SRL, cu 58,63% din capitalul social, Anghel Olga, cu 20% din capitalul social,  Vâlsan Nicoleta, cu 8% din capitalul social, Pascu Cristian, cu 5,34% din capitalul social, Pascu Florin, cu  5,34% din capitalul social și Pascu Corneliu, cu 2.69% din capitalul social. Anghel Dan Tiberiu este administratorul firmei Iridex Group Salubrizare SRL.
 
Iridex Group Salubrizare SRL a obținut, prin negociere directă, 626 de contracte de la autorități publice locale și instituții publice. Printre acestea se numără: Spitalul Clinic C.F. nr. 2 București, Direcția Județeană de Statistică Dolj, Ministerul Apărării - Unitatea Militară 02154 Constanța, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, Penitenciar - Spital Constanța - Poarta Albă, Ministerul Apărării - U.M. 02517 Craiova, Agenția Română de salvare a Vieții Omenești pe Mare, Primăria Comunei Cogealac, Comuna Aliman, Județul Constanța și altele.

 
De asemenea, compania a câștigat 136 de licitații organizate de autorități publice locale și instituții publice, printre care: Comuna Poarta Albă, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, U.A.T. Comuna Rasova, Inspectoratul pentru Situaâii de Urgență "Dealul Spirii" București – Ilfov, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii,  Comuna Limanu, Comuna Saraiu,  Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București și altele.
 
În anul 2023, Iridex Group Salubrizare SRL a declarat o cifră de afaceri de 207.078.052 lei, un profit de 19.293.670 lei, 1.166 de salariați și datorii de 132.574.254 lei.
 
 
Despre Iridex Group SRL
 
 
Compania a luat ființă în anul 1991, se ocupă de tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase și are sediul social pe
Șoseaua București-Ploiești, nr. 17, Et. P+1+7, București.
 
Iridex Group SRL este dețnută de Pascu Corneliu, cu 50% din capitalul social, Pascu Cristian și Pascu Florin, firecare cu 25% din capitalul social. Iridex Group SRL a obținut, prin negociere directă, 21 de contracte. De asemenea, firma a câștigat 22 de licitații.
 
În anul 2023, Iridex Group SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 106.757.648 lei, 245 de salariați, un profit de 16.650.451 lei și datorii de 33.315.048 lei.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 
Citește și:

 
Continuă executarea silită a UAT Medgidia: Mai multe terenuri scoase la licitație pentru datorii către Iridex Group Salubrizare SRL (DOCUMENTE)
 
Justiție Constanța: Primăria Hârșova contestă executarea silită într-un proces cu Iridex Group Salubrizare SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii