Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:02 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exercitarea fără drept a unei profesii O avocată din Bucureşti, achitată la Constanţa

ro

30 Jul, 2018 00:00 2176 Marime text
Trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii, o femeie din Bucureşti a fost achitată de magistraţii Judecătoriei Constanţa. Decizia a fost menţinută şi de magistraţii din Curtea de Apel Constanţa.
 
Judecătorii au concluzionat că fapta de care a fost acuzată inculpata nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Femeia a fost acuzată că, aproape de jumătatea anului 2015, s-ar fi prezentat la sediul parchetului unde a depus într-un dosar penal o împuternicire avocaţială, din care reieşea că este avocat în cadrul Baroului Bucureşti. Mai mult, avocata ar fi solicitat administrarea de probe cu înscrisuri într-un dosar penal.
 
În urma verificărilor efectuate, procurorii au stabilit, conform rechizitoriului, că inculpata nu figurează în Tabloul avocaților al vreunui barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificări și completări ulterioare, astfel că nu ar fi avut calitatea de avocat și nu poate exercita, în mod legal, profesia de avocat.
 
De menţionat că inculpatei i-a fost suspendată activitatea din Baroul București.
 
În concret, Consiliul Baroului București a decis suspendarea activităţii, context în care instanţa a reţinut că fapta de care a fost acuzată inculpata nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost menţinută şi de judecatorii Curţii de Apel Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii