Firma soției lui Daniel Rafte cheamă Consiliul Local și Primăria Constanța în instanță! Iată de ce
Firma soției lui Daniel Rafte cheamă Consiliul Local și Primăria Constanța în instanță! Iată de ce
26 Jan, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
3874
Marime text
- Dosarul a fost înregistrat la data de 20 ianuarie 2023
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat un dosar pe secția de contencios administrativ și fiscal, unde reclamant este Almar New Building SRL, firmă din Constanța, care cere, în instanță, anularea Hotărârii de Consiliu Local nr. 588/24.10.2005.
Dosarul a fost înregistrat la data de 20 ianuarie 2023, iar pârâți în dosar sunt Primarul municipiului Constanța, Consiliul Local Constanța, Dumitra Moise și Ion Moise.
Hotărârea de Consiliu Local nr. 588/24.10.2005 vizează modificarea HCLM nr 170/1997. Prin aceasta s-a aprobat modificarea HCLM nr. 170/1997 privind aprobarea documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu – Lotizări zona strada Eliberării, etapele I, II şi III Constanţa, teren proprietate private ale persoanelor fizice şi juridice, în sensul actualizării, extinderii şi refuncţionalizării. Conform referatului de aprobare, „Teritoriul cuprins în studiu este situat la graniţa zonei de depozitare (str. Interioară), subzona locuinţelor individuale în regim maxim de înălţime P+2E şi zona de echipamente (Academia Navală)”.
Mai mult, conform aceleiași surse, în referatul de aprobare apare stipulată următoarea remarcă „ Propunerea – Având în vedere activele şi multiplele tranzacţii imobiliare din zonă şi faptul că la momentul elaborării documentaţiei PUD baza de date cu privire la configuraţia terenurilor nu era actualizată, se propune modificarea documentaţiei aprobate în sensul extinderii lotizării şi a refuncţionalizării zonei, astfel:
- zona adiacentă străzii Baba Novac va cuprinde funcţiuni predominant comerciale;
- zona situată la vest de strada Constantin Bobescu va fi populată cu locuinţe collective cu funcţiuni care să permită accesul publicului la parterul clădirilor;
- este stabilit şi amplasamentul afectat echipamentelor publice: grădiniţă şi şcoală;
- funcţiunea predominantă va fi cea de locuire în regim individual şi înălţime maximă P+2E”.
Termen, astăzi, în celălalt proces
Nu este primul proces care vizează jurul HCL 588. În anul 2021, pe rolul Tribunalului Constanța era un înregistrat un dosar ce viza anularea aceluiași act, reclamanți au fost Moise Dumitra și Moise Ion, dar și Irinel și Carmen Lazăr, pârâți fiind Rafte Daniel, CL Constanța, Primăria Constanța. Almar New Building SRL, Mărioara Bănoiu.
Atunci, Tribunalul a dat următoarea soluție pe scurt: „Admite în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen, Moise Dumitra şi Moise Ion în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa, Rafte Daniel şi Almar New Building SRL. Admite în parte acţiunea conexă formulată de reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa, Postole Claudia, Banoiu Mioara şi Almar New Building SRL. Dispune anularea în parte a HCL Constanţa nr. 588/24.10.2005, respectiv în ceea ce priveşte reglementările ce vizează terenurile situate în mun. Constanţa, str, Constantin Bobescu nr. 52 şi 54. Respinge ca inadmisibile capetele de cerere ale acţiunii principale formulată de reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen, Moise Dumitra şi Moise Ion în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa, Rafte Daniel şi Almar New Building SRL, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire nr. 2190/29.11.2019 şi desfiinţarea construcţiei realizate în baza acestei autorizaţii. Respinge acţiunea conexă formulată de reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard în contradictoriu cu pârâtul Rafte Daniel ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere ale acţiunii conexe formulată de reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa, Postole Claudia, Banoiu Mioara şi Almar New Building SRL, având ca obiect desfiinţarea construcţiei realizate în baza autorizaţiilor de construire nr. 808/27.05.2020 şi nr. 244/20.02.2019. Anulează autorizaţiile de construire nr. 808/27.05.2020 şi nr. 244/20.02.2019 emise de Primarul Municipiului Constanţa şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamanţi, exprimat prin adresa nr. 61207/22.04.2021. Obligă pe pârâta Almar New Building SRL la plata sumei de 1512,5 lei către reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen, Moise Dumitra şi Moise Ion şi pe pârâtul Rafte Daniel la plata sumei de 712,5 lei către aceiaşi reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată în acţiunea principală. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţii din acţiunea principală şi pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa. Obligă pe pârâtele Postole Claudia şi Banoiu Mioara la plata împreună a sumei de 1025 lei către reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard şi pe pârâta Almar New Building SRL la plata aceleiaşi sume de 1025 lei către aceiaşi reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată în acţiunea conexă. Obligă pe fiecare dintre pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa la plata sumei de 25 de lei către reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard cu titlu de cheltuieli de judecată în acţiunea conexă. Obligă pe reclamanţii Lazăr Irinel, Lazăr Carmen şi Lazăr Eduard la plata sumei de 1471,65 lei către pârâtul Rafte Daniel cu titlu de cheltuieli de judecată în acţiunea conexă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 28.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
În proces, toate părțile au făcut apel, iar termen în acest dosar este astăzi, 26 ianuarie 2023, la Curtea de Apel Constanța.
Investiție
Almar New Building SRL a obținut, în februarie 2022, de la Primăria Constanța un certificat de urbanism prin care dorește executarea de modificări la imobilul de pe aleea Murelor. Mai exact, prin CU 117 din 1 februarie 2022, firma controlată de Aura Rafte dorește „Transformarea adăpostului de apărare civilă în parcare și executarea lucrărilor de parcare (9 locuri de parcare publice), pe aleea Murelor nr. 11A. documentele au fost depuse de soțul Aurei Rafte, Daniel Rafte, cunoscut pe piața imobiliară. Cei doi soți sunt și nașii Adelinei Pestrițu.
Amintim că prin Hotarârea nr. 1231/2021, din 23 decembrie 2021, Judecătoria Constanța a stabilit în sarcina lui Daniel Rafte pedeapsa de trei luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, faptă prevăzută și pedepsită de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii – republicată. Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă. Daniel Rafte figurează ca inculpat și în dosarul 8201/118/2021 (instrumentat de DNA Constanța), cauză înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța.
Despre Almar New Building
Firma a fost înființată în anul 2014, cu sediul social în Constanța. Activitatea principală, conform codului CAEN este Dezvoltare (promovare) imobiliară. Aura Rafte este asociat unic și administrator. În 2021, firma a raportat un singur salariat, cu o cifră de afaceri de 0 lei, cu pierdere de 333.074 lei. Conform Confidas.ro, Aura Rafte mai este asociat unic la Rafcom Studio SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Oficial! Daniel Rafte rămâne în arest!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii