Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost subprefect de Constanța, protagonistul unui proces pentru despăgubiri

ro

06 May, 2021 00:00 1763 Marime text
  • Dosarul, înregistrat sub indicativul 24464/3/2019, a primit un nou termen de judecată la data de 27 mai 2021, pentru depunerea unor înscrieri.
  • Este vorba despre litigiul inițiat de fostul subprefect Mihăiță Emil Vișoianu, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru casa părinților săi din Lumina.
  • Procesul în care Mihăiță Emil Vișoianu, fost suprefect al județului Constanța, se judecă pentru imobilele din Lumina ale părinților săi, preluate abuziv în timpul regimului comunist, a fost amânat, la Tribunalul Constanța.

Dosarul, înregistrat sub indicativul 24464/3/2019, a primit un nou termen de judecată la data de 27 mai 2021, pentru depunerea unor înscrieri.

Amintim, contactat telefonic la momentul înregistrării dosarului la Tribunalul Constanța, Mihăiță Vișoianu a confirmat pentru ZIUA de Constanța că litigiul are la bază cuantumul despăgubirilor stabilite de CNCI, fiind vorba despre „200 de lei pentru o casă“ .

De asemenea, acesta a precizat că litigiul în sine durează de mai mulți ani, dispoziția inițială a primarului din Lumina, ce datează din 2002, prin care s-a decis acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv fiind nerecunoscută inițial de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Mihăiță Emil Vișoianu a fost numit subprefect al Constanței prin HG nr. 83/31 ianuarie 2000, fiind eliberat din funcție un an mai târziu, prin HG nr. 53/11 ianuarie 2001. Totodată, acesta a fost director al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA, între anii 1998 – 1999.
 

937 de puncte despăgubire

În ce privește litigiul cu CNCI, precizăm că, potrivit Hotărârii nr. 1200/07.10.2020 a Tribunalului București, prin cererea adresată instanței, Mihăiță Emil Vișoianu și fiul său „au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 27.612/28.06.2019 emisă de pârâtă (nr. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor)“, potrivit www.rolii.ro.

În „Tabelul cu dosarele pentru care s-au emis decizii de compensare la data de 28.06.2019, ca urmare a aprobării în ședința C.N.CI. din data de 16.05.2019“, se arată că, în cazul fostului subprefect de Constanța, s-a stabilit un cuantum de 937 de puncte despăgubire.

Potrivit declarațiilor fostului subprefect al Constanței cunatumul de 937 de puncte despăgubire echivalează cu suma de 200 de lei, acordată pentru compensarea unei case.

Abia prin instanță s-a decis obligarea CNCI la acordarea despăgubirilor.


Astfel, se arată în decizia instanței că „prin Procesul verbal de preluare abuzivă din 09.03.1949, au fost preluate proprietățile deținute de defunctul M. P. V. pe teritoriul administrativ al comunei Lumina“.

Se mai arată în hotărâre că „a fost preluat un teren în suprafață de 48 ha, una casă de locuit cu 3 camere, locuință personal cu două camere, grajd, cocină porci, coteț păsări, șură pentru oi, magazie cereale, patul porumb, fântână cu puț, dar și produse agricole, animale, bunuri casnice și piese de mobilier, așa cum reiese din Procesul verbal la punctele 4-8“, potrivit www.rolii.ro.

Fostul subprefect de Constanța a contestat acum în instanță suma stabilită de CNCI ca valoare a despăgubirilor pentru casa deținută de părinții săi.

Oricare va fi, decizia Tribunalului Constanța va putea fi atacată la instanța superioară.




PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

Despăgubiri de peste 3,4 milioane de euro pentru un teren din cartierul Anadalchioi, din Constanța!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii