Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foștii magistrați din Constanța Adina Florea și Silviu Ciocoiu, la proces cu Inspecția Judiciară

ro

09 May, 2023 00:00 2094 Marime text
  • În prezent, cei doi procurori au ieșit la pensie, în urma decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, începând cu data de 21 decembrie 2022.
  • Magistratul Adina Florea a fost procuror șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, dar și procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
  • La termenul din 28 martie 2023, Tribunalul Mureș a decis disjungerea acțiunilor formulate de 14 dintre reclamanți în contradictoriu cu Inspecția Judiciară și trimiterea dosarelor nou formate pe rolul instanțelor competente teritorial.
Foștii procurori constănțeni Adina Florea și Silviu Vasile Ciocoiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, deveniți inspectori judiciari în urma promovării examenului susținut în acest sens, au deschis un proces, alături de mai mulți colegi, Inspecției Judiciare.
 
În prezent, cei doi procurori au ieșit la pensie, în urma decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, începând cu data de 21 decembrie 2022.
 
Magistratul Adina Florea a fost procuror șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, dar și procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
 
De asemenea, aceasta a deținut și funcția de procuror șef adjunct al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, câștigând și concursul pentru conducerea SIIJ, fără însă ca Plenul CSM să valideze rezultatele concursului.
 
Dosarul inițial în contradictoriu cu Inspecția Judiciară a fost deschis la Tribunalul Mureș, însă instanța a decis să disjungă cazurile pentru fiecare reclamant în parte și să trimită dosarele astfel formate la instanța în raza căreia domiciliază fiecare.
 
Cazul are indicativul 2876/102/2022, fiind înregistrat la finele lunii noiembrie 2022 pe rolul Secției Civile a Tribunalului Mureș, materia Litigii de muncă, iar obiectul acțiune în constatare.
 
Reclamanți sunt mai mulți magistrați, judecători și procurori, deveniți inspectori judiciari, pârâtul fiind Inspecția Judiciară, iar Consiliul Superior al Magistraturii fiind reprezentant legal.
 
14 dosare declinate

 
La termenul din 28 martie 2023, Tribunalul Mureș a decis disjungerea acțiunilor formulate de 14 dintre reclamanți și trimiterea dosarelor nou formate pe rolul instanțelor competente teritorial, păstrând pe rolul său doar dosarul uneia dintre reclamante, magistratul Ioana Cristina Gârbuleț, în privința căreia instanța a rămas în pronunțare.
 
Astfel, la Tribunalul Constanța s-au format dosarele cu indicativele 873/118/2023 și, respectiv, 879/118/2023, vizând acțiunile deschise de magistrații Silviu Vasile Ciocoiu și Adina Florea.
 
Cazul care îl privește pe procurorul Silviu Ciocoiu va fi analizat de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, materia Litigii de muncă, la data de 29 iunie 2023, iar dosarul procurorului Adina Florea va fi analizat de aceeași secție după vacanța juridică, pe 6 septembrie 2023.
 
Oricare va fi decizia pe care o va lua în cauză Tribunalul, ea va putea fi atacată la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Constanța.
 

Amintim, magistrații Silviu Ciocoiu și Adina Florea au plecat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), cunoscută și ca Secția Specială a magistraților.
 
Ulterior, cei doi au susținut examenul organizat de Inspecția Judiciară și l-au promovat, devenind astfel inspectori în cadrul Direcției Inspecției pentru Procurori a IJ.
 
La finele anului trecut, aceștia au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii solicitările privind eliberarea din funcția de magistrat, ca urmare a pensionării.
 
În cazul celor doi, Secția pentru Procurori a CSM a constatat că aceștia îndeplinesc condițiile cerute de lege, având inclusiv o vechime de peste 25 de ani în funcția de magistrat, așa încât a înaintat Președintelui României propunerea privind eliberarea din funcție a magistraților, prin pensionare.
 
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru eliberarea din funcție, ca urmare a pensionării, începând cu data de 21 decembrie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Sfârșitul unei ere!
Documentul prin care magistratul Adina Florea, fostul procuror general al Constanței, a ieșit la pensie (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii