Fostul primar Făgădău, la Tribunalul Constanța. Ce a decis instanța în legătură cu procesul său
Fostul primar Făgădău, la Tribunalul Constanța. Ce a decis instanța în legătură cu procesul său
26 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2774
Marime text
- Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, a fost prezent ieri, 25 februarie 2022, la Secția penală a Tribunalului, acolo unde judecătorii au deschis dosarul în care edilul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție.
- Magistrații au fost nevoiți să amâne procesul, pe fondul lipsei raportului de expertiză.
Motivul amânării a fost reprezentat de lipsa raportului de expertiză, pe care instanța a dispus-o în cauză, astfel că următorul termen a fost fixat pentru data de 25 martie 2022.
Amintim, în proces sunt chemați să răspundă acuzațiilor aduse de procurorii DNA Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, dar și Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului.
Ieri, atât fostul primar, cât și fostul secretar general al municipiului au fost prezenți la instanța de judecată.
Cazul se află în atenția completului prezidat de magistratul Gabriel Mustață, din cadrul Secției penale a Tribunalului Constanța.
La ce întrebări se așteaptă răspunsul
În ce privește expertiza al cărei raport se așteaptă, este vorba despre o probă în apărare propusă de Decebal Făgădău, prin avocații săi, Adrian Gheorghiță și Radu Doicescu, din cadrul Baroul Constanța.
Astfel, instanța a dispus efectuarea expertizei tehnice evalutorie imobiliară, având patru obiective, primul dintre acestea fiind „evaluarea terenurilor (...) în funcție de regimul juridic, economic și tehnic ce rezultă din cuprinsul certificatelor de urbanism eliberate pentru fiecare teren în parte“.
În continuare, expertul trebuie „să stabilească dacă suprafețele de teren ce au fost avute în vedere de expertul numit în cursul urmăririi penale în vederea efectuării evaluării, prin metoda comparației (...) reprezintă terenuri din punct de vedere al regimului juridic, economic și tehnic cu cele ce fac obiectul expertizei“.
Totodată, urmează „să stabilească expertul dacă, având în vedere dimensiunile, forma și vecinătățile celor trei terenuri, (...) acestea puteau fi utilizate de terțe persoane, altele decât Astera Consulting“.
Nu în ultimul rând, „în situația în care terțe persoane ar fi dobândit terenurile respective, societatea Astera ar mai fi avut acces la calea publică“, este ultima întrebare la care trebuie să se răspundă prin expertiza dispusă în cauză.
Așa cum se arăta în edițiile anterioare, până în prezent, în acest dosar au fost audiați: Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, asociat în cadrul societății comerciale Kalinia Proiect SRL, Bactali Nadir, administratorul Astera Consulting SRL, Drăguț Encică, fostul șef al Poliției Locale Constanța, și Decebal Făgădău, fostul edil al municipiului Constanța.
Terenuri din Portul Tomis
În rechizitoriu, procurorul șef al DNA Constanța, magistratul Andrei Bodean, a reținut că, în cursul anului 2015, inculpații Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 de euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.
Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.
În anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
În acest context, rămâne de văzut dacă expertul desemnat în cauză va avea timp să finalizeze expertiza până la termenul viitor.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dosarul terenurilor din Portul Tomis
Decebal Făgădău, sechestru pe avere! Până la ce sumă. Decizia nu este definitivă (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii