Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:36 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări Teleorman şi alţi doi foşti şefi din cadrul instituției, urmăriţi penal de DNA pentru comiterea mai multor fapte de luare de mită

ro

19 Nov, 2021 12:06 1922 Marime text

Stelian Lupu, fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Teleorman şi alţi doi foşti şefi din cadrul instituţiei sunt urmăriţi penal de DNA pentru mai multe infracţiuni de luare de mită, după ce ar fi primit bani de la mai multe persoane pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
 
Aceștia ar fi primit mită pentru promovarea unor candidaţi la proba practică de obţinere a permisului auto sau pentru înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.
 
DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2021,  față de Lupu Stelian.
 
Velcea Cristian, ofițer de poliție, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, se dispune cercetarea în stare de arest la domiciliu.
 
Eib Daniel Cristian, ofițer de poliție, este cercetat sub control judiciar, în sarcina acestuia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită.
 
Comunicatul oficial DNA:
 

„ Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2021,  față de inculpatul LUPU STELIAN, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) Teleorman, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a șapte infracțiuni de luare de mită
         
Anterior, în aceeași cauză, respectiv la datele de 15, respectiv 17 noiembrie 2021, s-au dispus măsuri preventive față de alți doi ofițeri de poliție din cadrul  (S.P.C.R.P.C.I.V.) Teleorman, după cum urmează:


 
 VELCEA CRISTIAN, ofițer de poliție, la data faptei șef al Compartimentului Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, cercetat în stare de arest la domiciliu, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită,
 
EIB DANIEL CRISTIAN, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman cercetat sub control judiciar, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada 2020 - august 2021, cei trei inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani și bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care menționăm:
 

- promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,
- înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
 
- să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme
- să nu desfăşoare activitățile în exercitarea cărora au săvârşit faptele.
 
Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților Velcea Cristian, Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.“

 
Sursă foto: Facebook/ Direcția Generală Anticorupție
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii