Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de DNA. Se contestă începerea procesului
Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de DNA. Se contestă
24 Oct, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2138
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen în dosarul în care omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky contestă decizia prin intermediul căreia s-a dispus începerea judecăţii, în proces fiind deferit justiţiei şi Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa.
Primul termen va avea loc pentru data de 9 noiembrie. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.
Amintim că, la data de 25 iulie, Leonard Iustin Bourceanu, judecător din Tribunalul Constanţa, a dispus, în primă instanţă, începerea judecăţii cauzei în care omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost deferit justiţiei alături de Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, cauza fiind instrumentată de procurorii DNA Constanţa.
În prezenta cauză, Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa, este bănuit de două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată. Asta în timp ce Sorin Strutinsky este acuzat de complicitate la luare de mită, în formă continuată, şi de trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada 2010 - decembrie 2014, inculpatul Căpăţînă Dănuţ, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanţii a două societăţi comerciale remiterea unor comisioane de: 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie); 18-20% din valoarea investiţiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre)“.
„În acest context, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 de lei. Concret, banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Căpăţînă Dănuţ atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte, cât şi pentru a introduce în caietul de sarcini şi în documentaţia de achiziţie cerinţe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate. Într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpăţînă Dănuţ a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care şi-a şi însuşit, prin intermediul unei societăţi pe care o controla, suma de 64.649 de lei“, conform DNA.
Procurorii Anticorupţie mai arată că, „în aceeaşi perioadă, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins şi a primit de la reprezentanţii aceleiaşi firme beneficiare suma de 346.395 de lei, în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Constanţa să plătească la timp facturile şi să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală“.
„În cauză s-a dispus măsura asigurătoare a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparţin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă şi asupra a 250 de părţi sociale pe care acelaşi inculpat le deţine la o societate comercială“, au conchis cei de la DNA.
Într-un alt dosar, Leonard Iustin Bourceanu l-a condamnat pe Sorin Strutinsky, în primă instanţă, la şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Amintim că, la finele lunii aprilie, într-un alt dosar, Marius Damian Mitea şi Ciprian Coadă, judecători ai Curţii de Apel Constanţa, au decis condamnarea definitivă a lui Dănuţ Căpăţînă la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.
Într-un alt caz, Dănuţ Căpăţînă, acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a fost achitat. Decizia a fost luată de Lucian Lică, judecător al Tribunalului Constanţa, care a ajuns la concluzia că fapta de care a fost acuzat Dănuţ Căpăţînă „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“. Decizia nu este una definitivă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii