Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul subprefect al județului Constanța a pierdut procesul cu Poliția Locală. Decizia nu este definitivă

ro

28 Oct, 2020 15:54 2000 Marime text


 
  • Unul dintre foștii subprefecţi ai judeţului Constanţa, desemnat din partea Uniunii Democrate a Turcilor a înregistrat la începutul acestui an, pe rolul Judecătoriei Constanţa dosarul 4618/212/2020, având ca obiect plângere contravenţională DPLC 199137 împotriva Direcţiei Poliţie Locală Constanţa - Serviciul Rutier
  • Pe 12 octombrie a.c., magistrații de la Judecătoria Constanța s-au pronunțat pe fond în acest dosar
  • Soluția nu este definitivă iar fostul subprefect poate face apel în acest dosar la Tribunalul Constanța


Levent Mustafa Accoium, unul dintre subprefecţii judeţului Constanţa, desemnat din partea Uniunii Democrate a Turcilor a înregistrat la începutul acestui an, pe rolul Judecătoriei Constanţa dosarul 4618/212/2020, având ca obiect plângere contravenţională DPLC 199137 împotriva Direcţiei Poliţie Locală Constanţa - Serviciul Rutier.


Accoium este petent în dosar iar Direcția Poliție Locală are calitatea de intimat.


Potrivit informaţiilor noastre, oficialul din guvernele Dăncilă şi din cabinetul condus de Ludovic Orban a fost amendat de poliţiştii locali pentru o parcare neregulamentară.


Pe 12 octombrie a.c., magistrații de la Judecătoria Constanța s-au pronunțat pe fond în acest dosar.



Iată soluția pe scurt: “Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale – excepţie invocată de intimat, prin întâmpinare. Respinge, ca tardiv formulată, plângerea contravenţională formulată împotriva Procesului Verbal de Constatare şi Sancţionare a Contravenţiei Seria DPLC nr.199137/20.10.2019. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor rap. la art.468 alin.1 C.proc.civ.rep.. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.”.

Soluția nu este definitivă iar fostul subprefect poate face apel în acest dosar la Tribunalul Constanța.

Din 15 octombrie 2018, acesta ocupă funcţia de secretar general adjunct la fostul Minister pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, actualul Minister al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, condus de Virgil-Daniel Popescu.







 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii