Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Gala Bute“! Elena Udrea rămâne cu șase ani de închisoare cu executare. Ce se întâmplă cu dosarul în care a luat alți opt ani de închisoare, în primă instanță

ro

08 Apr, 2022 00:00 2070 Marime text
 
  • Pedepsele aplicate în dosarul „Gala Bute“ au fost suspendate la finele anului decembrie 2018.
 
Verdict final în dosarul cunoscut generic „Gala Bute“! Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au respins, ieri, 07 aprilie 2022, contestaţia în anulare formulată de Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, împotriva deciziei din 2018 prin intermediul căreia fusese condamnată la șase ani de închisoare cu executare.
 
Decizia Curții Supreme este definitivă și a fost luată de completul format din judecătoarele: Ana Hermina Iancu, Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Dan Andrei Enescu și Ioana Alina Ilie.
  
În dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja a luat cinci ani de închisoare cu executare.
 
Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare, potrivit digi24.
 
Conform sursei citate, ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare: Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) - un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) - 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) - 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) - doi ani şi şase luni cu suspendare.
 
Pedepsele inițiale fuseseră suspendate în 2018, după o decizie a Curții Constituţionale cu privire la nelegalitatea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte.
 
Amintim că într-un alt dosar - privind finanțarea campaniei electorale din 2009 - Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare în primă instanță.
 

Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a luat cinci ani de închisoare.
 
Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, - trei ani de închisoare cu suspendare.
 
Curtea de Apel București a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Oil Terminal SA şi i-a obligat în solidar pe inculpații Silviu Ioan Wagner și Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 lei către aceasta“.
 
Victor Tarhon, fostul președinte al CJC, în prezent vicepreședinte al CJ Tulcea, - patru ani de închisoare.
 
Dan – Cătălin Andronic, om de afaceri și consultant politic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă; - favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

 
Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, spălare de bani (2 fapte), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, el primind un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
 
În prezent, acest dosar se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, noul termen fiind stabilit pentru data de 14 aprilie 2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Dosarul în care Elena Udrea a luat opt ani de închisoare, în primă instanță, amânat pentru la anul. Când a fost stabilit noul termen
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii