Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul Mineriada
Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul Mineriada
11 Jan, 2017 14:32
ZIUA de Constanta
2429
Marime text



În acest dosar mai sunt cercetați penal fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat "un atac generalizat și sistematic", lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
"Atacul" din 11 — 15 iunie 1990 a avut următoarele consecințe: uciderea prin împușcare a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei; vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, indică procurorii.
Sursa foto: http://cyd.ro/
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii