Gima Stere, trimis în judecată de DNA Constanța, a fost achitat
Gima Stere, trimis în judecată de DNA Constanța, a fost achitat
14 Dec, 2020 13:43
ZIUA de Constanta
2341
Marime text
- Hotărârea nu este definitivă.
Gima Stere, trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, a fost achitat.
Decizia a fost luată azi de judecătorii de la Tribunalul Constanța.
Iată decizia magistraților.
„În baza art.396 alin.5 cod procedură penală în ref. la art.17 alin.2 cod procedură penală şi art.16 lit.a cod procedură penală, Achită pe inculpatul GIMA STERE pentru comiterea infracţiunii prev. de art.18 ind.1 din Legea nr.78/2000 cu aplic art.5 cod penal. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, -Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Dispune ridicarea popririi asigurătorii instituit prin ordonanţa nr.146/P/2016 din 10.09.2018 a emisă de DNA – Serviciul Teritorial Constanţa asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Gima Stere, până la concurenţa sumei de 64.849 lei. În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat în rămân în sarcina acestuia. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2020“.
Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În iunie 2011 – martie 2012, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpatul Gima Stere, personal și în calitate de asociat al unei persoane fizice autorizate, a folosit, în relația cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în care a atestat mai multe aspecte nereale, printre care și îndeplinirea condițiilor minime de eligibilitate (să fi lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru în cadrul unei ferme cu cel puțin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole). Prin aceste demersuri, inculpatul Gima Stere a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 64.849 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta A.P.D.R.P.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză a fost instituită măsura popririi asiguratorii asupra conturilor bancare deținute de inculpat, până la concurența sumei de 64.849 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză“, conform DNA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii