Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:52 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gliga Dorin Petru și Gliga Claudia, socrii primarului Cătălin Cherecheș, cer să fie eliberați!

ro

10 Nov, 2023 12:19 1580 Marime text


Gliga Dorin Petru și Gliga Claudia, socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, arestați preventiv, la solicitarea DNA, cer să fie puși în libertate!
 
Soacra edilului este suspectată, potrivit unor surse, că ar fi încercat că obțină o soluție în instanță mai blândă pentru ginerele său.
 
Gliga Dorin Petru și Gliga Claudia au contestat mandatele de arestare emise pe numele lor, conform portalului instanțelor de judecată.
 
Oficial
 

Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 alin. 1 din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA CLUJ, şi, în consecinţă: În temeiul art. 226 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 litera e din Codul de procedură penală şi cu art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatei GC, , cercetată pentru săvârşirea infrac?iunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.11.2023 până la data de 08.12.2023, inclusiv. În temeiul art. 226 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 litera e din Codul de procedură penală şi cu art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului GDP, , cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.11.2023 până la data de 08.12.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă conform prezentei încheieri, în baza art. 230 Cod proc. penală. Respinge cererea inculpa?ilor de luare a măsurii controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Cheltuielile judiciare avansate de stat, de 100 lei, vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod proc. penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, contestaţie ce se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată. Pronunţată în camera de consiliu din data de 9.11.2023, ora 17,15

 
Iată ce spun procurorii DNA  
 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data 09 noiembrie 2023, a doi inculpați (soț și soție), în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:


În data de 25 octombrie 2023, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție.
Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

În contextul menționat mai sus, în data de 08 noiembrie 2023, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea ,,rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro.
 
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 09 noiembrie 2023, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Bîltag Dumitru, Nicolae Simion și Cătană Daniel Ovidiu
Cum arată echipa managerială a IPJ Constanța. Cine sunt cei trei comandanți și când au audiențe


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii