Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

HCL-ul privind aprobarea documentației pentru reactualizarea Planului Urbanistic Zonal – Constanța – Cumpăna, anulat parțial

ro

02 Jun, 2020 00:00 3584 Marime text

  • Constănțenii Aneta și Ioan Ciocazan au cerut anularea parțială a HCL nr. 489/2009.

  • Litigiul a pornit de la un teren în suprafață de 295,5 mp, situat în Cartierul Viile Noi.

  • Cazul a ajuns pe rolul Curții de Apel, unde se va fixa primul termen în recurs.


Tribunalul Constanța a decis anularea parțială, în primă instanță, a Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 489/2009 privind aprobarea documentației Reactualizare Plan Urbanistic Zonal Constanța-Cumpăna.
Decizia instanței a fost luată în dosarul cu numărul 8113/118/2017* al Secției de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului, în care părți sunt Ioan și Aneta Ciocazan, în calitate de reclamanți, și, respectiv, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, de cealaltă parte, în calitate de pârâți. La baza litigiului stă un teren în suprafață de 295,5 mp situat în Viile Noi. Cazul a ajuns în prezent la Curtea de Apel Constanța, în recurs.
Foarte interesant, în anul 2011, în luna aprilie, consilierii locali constănțeni au fost chemați să voteze un schimb de terenuri între municipalitate și Ioan și Aneta Ciocazan. În urma schimbului, primăria primea un teren de 295,5 mp în cartierul Viile Noi și dădea la schimb un teren de 354 mp, situat în zona Constanța Sud – Cumpăna. Pe terenul din Viile Noi, primăria intenționa să amenajeze o stradă. Totuși, în luna august 2011, aceiași consilieri locali au fost chemați să voteze revocarea hotărârii de consiliu prin care se perfectase schimbul, iar situația a revenit la situația anterioară.
În ce privește dosarul numărul 8113/118/2017* al Tribunalului, soții Ciocazan au dat în judecată Consiliul Local și Municipiul Constanța prin Primar solicitând, potrivit Jurindex, ca instanța să dispună anularea în parte a H.C.L. nr. 489/09.11.2009 privind reactualizare PUZ Constanța – Cumpăna și anularea în parte a P.U.Z. și a actelor subsecvente în ce privește schimbarea destinației terenului în suprafață de 295,5 m.p. situat în Constanța, Cartierul Viile Noi, lot 5A, județul Constanța din „construcții“ în „circulații auto propuse (alee acces loturi)“.
 

Destinația terenului, schimbată

 
În cererea de chemare în judecată, citată pe www.rolii.ro, se arată că soții Ciocazan
au dobândit prin cumpărare un teren intravilan în suprafață de 295,5 m.p. situat în Constanța, Cartier Viile Noi, lot. 5A, jud. Constanța, cu intenția de a construi o casă, „conform destinației terenului atestate prin certificatul de urbanism nr. 1018/22.05.1998“.
Potrivit sursei citate, „în 2010, s-a emis certificatul de urbanism nr. 349/16.02.2010 în care, la destinația economică, se menționa: circulații auto propuse (alee acces loturi) conform H.C.L. nr. 489/09.11.2009, fără consultarea reclamanților fiind schimbată destinația terenului menționat“.
În continuare, se mai arată că „Certificatul de urbanism nr. 348/20.02.2014 atestă, de asemenea, că, potrivit H.C.L.M. nr. 316/05.12.2013 destinația terenului este de circulații auto și pietonale, menționându-se și interdicția definitivă de construire, ceea ce practic scoate terenul din circuitul civil și îi atribuie destinația specială de amenajare alee auto și pietonală pentru uzul public“, potrivit cererii de chemare în judecată.
Oamenii au mai spus că, prin sentința civilă nr. 1211/22.09.2015, definitivă prin nerecurare, Tribunalul Constanța a anulat parțial H.C.L. nr. 316/05.12.2013 în ce privește schimbarea destinației terenului în suprafață de 295,5 m.p.
„Cu toate acestea“, au susținut reclamanții, „primăria a menționat că, urmare a acestei hotărâri, devine aplicabilă H.C.L. nr. 489/2009, reclamanții fiind în situația de a nu-și putea valorifica dreptul de proprietate nici prin construire nici prin vânzare în condițiile în care timp de opt ani nici autoritatea locală nu a pus în aplicare planul urbanistic aprobat, nefiind amenajată nicio alee auto sau pietonală“.
 

Premisă greșită

 
Nu în ultimul rând, în aceeași cerere de chemare în judecată, cei doi soți au arătat „că se află în fața unei exproprieri de fapt a bunului imobil, iar planurile autorității locale, adoptate prin acte administrative sunt invocate pentru a bloca exercitarea de către reclamanți a atributelor proprietății“.
Inițial, Tribunalul Constanța le-a dat dreptate celor doi constănțeni, dar Curtea de Apel a trimis dosarul înapoi la prima instanță, spre rejudecare.


După rejudecare, Tribunalul a decis, din nou, anularea parțială a HCLM nr. 489/2009.
Astfel, în Hotărârea nr. 1837/2019 a Tribunalului Constanța, citată pe Jurindex, se menționează că „în pofida sustinerilor pârâtului (nr., Consiliul Local Constanța), instanța apreciază că H.C.L.M. nr.489/2009 este fundamentată pe o premisă greșită, aceea că terenurile în cauză sunt proprietatea publică/privată a Municipiului Constanța, ignorandu-se faptul terenurile reclamanților din prezenta cauză fac parte din terenul în suprafață de 89,14 ha, aspect care rezultă și din Adresa nr. xxxxx/26.06.2015, în care se arată că terenul situat în (...) de 295,5 mp (cartier Viile Noi, lot 5A), proprietatea reclamanților, în baza contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 2187/2000, este afectat, în totalitate, de prelungirea străzii (...), aprobată prin HCL nr. 489/2009 privind Reactualizare Plan Urbanistic Zonal – Constanța – Cumpăna, în toate cazurile impunându-se anularea actului“.
 

Regimul juridic este proprietate privată

 
Mai departe, judecătorii Tribunalului au arătat că „instanța apreciază, de altfel, că  autoritatea publică locală a cunoscut sau trebuia să cunoască regimul juridic al terenurilor, întrucât în anul 2005 a atribuit adresă  imobilului - teren în suprafață, la data respectivă, de 2000 mp, iar ulterior a eliberat Certificate de urbanism reclamanților , pentru terenul cumpărat de către aceștia. Or, în certificate se arată că regimul juridic al terenurilor este proprietate privată al persoanelor fizice solicitante ale certificatelor de urbanism, iar destinația, stabilită prin documentațiile de urbanism aprobate, este locuire“.
În aceste condiții, Tribunalul a decis, pe 6 decembrie 2019, să admită cererea formulată în contradictoriu cu Consiliului Local al Municipiului Constanța și să dispună „anularea parțială a H.C.L. nr. 489/09.11.2009 privind aprobarea documentației Reactualizare Plan Urbanistic Zonal – Constanța – Cumpăna și a actelor subsecvente, în ceea ce privește schimbarea destinației terenului în suprafață de 295,5 mp, situat în Constanța, Cartierul Viile Noi, lot 5A, județul Constanța“, potrivit minutei instanței de judecată.
Hotărârea pronunțată la finele anului 2019 de către judecătorii Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de către avocații Consiliului Local Constanța, iar procesul a ajuns acum la Curtea de Apel Constanța, unde urmează să se fixeze primul termen.
 
Citește și:


Primăria face schimb de terenuri pentru construirea unei străzi

Ciocăzan ia înapoi de la municipiu

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii