Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotelul Intim din Constanța, Zona Peninsulară, motiv de proces! S-a fixat primul termen la Curtea de Apel

ro

08 Oct, 2023 17:00 1589 Marime text
  • În primă instanță, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de DGN-Romag SRL, firmă deținută de familia Dușu, în contradictoriu cu municipalitatea, în legătură cu Hotelul Intim.
  • Decizia de respingere a fost luată de completul CA1 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Teodora Luminița Popescu.
  • Litigiul în instanță are la bază decizia municipalității de a supraimpozita clădirea, pe motiv că s-ar fi constatat starea tehnică de clădire neîngrijită.
  • Acum, recursul declarat de societatea privată va fi analizat în luna noiembrie de către completul C4 Recurs al Curții de Apel, format, potrivit surselor noastre, din magistrații Ramona Poppa, Ecaterina Grigore și Nicoleta Roxana Bacu.
Curtea de Apel Constanța a stabilit data la care va tranșa litigiul dintre compania DGN-Romag SRL, deținută de familia Dușu, și Consiliul Local Constanța, în legătură cu Hotelul Intim, din Zona Peninsulară a orașului!
 
Litigiul în instanță are la bază decizia municipalității de a supraimpozita clădirea, pe motiv că s-ar fi constatat starea tehnică de clădire neîngrijită.
 
După ce societatea privată a pierdut procesul, în primă instanță, cazul a ajuns la Curtea de Apel, în recurs.
 
Recent, Curtea de Apel a anunțat că dosarul cu indicativul 8708/118/2022 va fi analizat la data de 16 noiembrie 2023, de la ora 10.00.
 
Dosarul se află în atenția completului C4 Recurs al Curții de Apel, format, potrivit surselor noastre, din magistrații Ramona Poppa, Ecaterina Grigore și Nicoleta Roxana Bacu.
 
Amintim, în cursul anului trecut, DGN-Romag SRL a chemat în judecată Consiliul Local Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe Locale Constanța, dar și UAT Municipiul Constanța, cerându-le judecătorilor să constate nelegalitatea HCL Constanța 442/28.12.2020.
 
Prin HCL respectiv, s-a decis majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2021, pentru imobilul situat în Municipiul Constanța, strada Nicolae Titulescu, nr.9, proprietatea SC DGN-Romag SRL, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită.
 
La adresa respectivă se află Hotelul Intim, situat în Peninsula Constanța.

 
Amintim aici că, în luna aprilie 2022, societatea a obținut de la Primăria Constanța autorizația de construire privind reabilitarea Hotelului Intim.
 
În primă instanță, Tribunalul Constanța a decis să respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată,
 
Decizia a fost luată de completul CA1 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Teodora Luminița Popescu.
 
Ce au cerut afaceriștii
 

Potrivit Hotărârii 528/2023, societatea a cerut în proces  „admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 442/28.12.2020, prin care s-a aprobat majorarea cu 300% a impozitului pe clădiri pentru clădirea proprietatea noastră situată în Constanţa, str. Nicolae Titulescu, nr. 9, Hotel Intim, începând cu anul 2021 şi, în principal, anularea acesteia, iar în subsidiar, constatarea încetării retroactive a aplicabilităţii acesteia“.
 
De asemenea, societatea a mai cerut „anularea Răspunsului nr. R-T70776/7.10.2022 şi a Răspunsului nr. T##########.11.2022, emise de către pârâta SPIT în soluţionarea Cererii noastre nr. T70776/1.08.2022 de restituire a sumei totale de 109.161 lei şi respectiv în soluţionarea Contestaţiei noastre administrative prealabile nr. 99547/28.10.2022. Obligarea pârâtei SPIT la emiterea Deciziei de restituire şi la restituirea efectivă către subscrisa a sumei totale de 109.161 lei“.
 
În motivarea cererii, reprezentanții societății au arătat, printre altele, că au dobândit imobilul „în anul 2016 și dată fiind natura de monument istoric a clădirii, nicio intervenţie asupra clădirii nu era posibilă fără obţinerea unei Autorizaţii de construire“.
 
„Se arată de către reclamantă că a obținut Certificatul de urbanism încă din anul 2017, însă emiterea unei Autorizaţii de construire pentru reabilitarea unui monument istoric a presupus o amplă procedură prealabilă de avizare din partea organismelor şi autorităţilor specializate și de durată şi a fost întârziată din motive neimputabile acesteia, iar începând cu luna martie a anului 2020 inclusiv din motive legale, implicate de starea de urgenţă şi apoi de starea de necesitate“, potrivit documentului citat.

„Se menționează de către reclamantă că a  achitat impozitul pe clădire astfel majorat, respectiv suma de 75.478 lei pentru anul 2021 şi suma de 70.070 lei pentru anul 2022, conform înştiinţărilor de plată emise de SPIT Constanţa şi conform Ordinelor de plată anexate pentru a evita un litigiu cu autorităţile publice locale şi organele fiscale, deşi situaţia de fapt şi drept a clădirii nu impunea o astfel de sancţiune“, potrivit hotărârii Tribunalului.
 
De asemenea, s-a făcut precizarea că lucrările de restaurare completă a monumentului istoric se află în derulare.
 
Au mai spus reprezentanții DGN-Romag SRL că „htărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 442/28.12.2020 este nelegală în măsura în care nu conţine această prevedere şi concluzie, de încetare retroactivă a măsurii la momentul obţinerii Autorizaţiei impuse de natura de monument istoric a clădirii și şi-a încetat retroactiv aplicabilitatea, de la chiar momentul luării acesteia, urmare faptului că subscrisa am obţinut Autorizaţia de construire nr. 358/20.04.2022 pentru lucrările complete de reabilitare şi restaurare a clădirii - monument istoric“.
 
Judecătorii de la Tribunal au apreciat însă că se impune respingerea acțiunii afaceriștilor.
 
Ce au spus judecătorii
 
„Contrar susţinerilor reclamantei“, au arătat judecătorii, „emiterea autorizaţiei de construire nu produce efecte asupra impozitului deja achitat cât timp, la momentul emiterii deciziilor de impunere, reclamanta nu obţinuse autorizaţia de construire şi nici nu anunţase Inspectoratul de stat în Construcţii despre începerea lucrărilor în baza AC nr. 358/20.04.2022“.
 
„Astfel, imobilul aparţinând reclamantei a fost încadrat în categoria clădirilor neîngrijite, în conformitate cu prevederile HCL nr. 27/23.02.2016 iar dispoziţiile art. 7 din hotărârea menţionată nu au efectul invocat de către reclamantă“, au spus magistrații de la Tribunalul Constanța.
 
„De altfel“, a spus prima instanță, „împrejurarea că imobilul Hotel Intim a fost clasificat ca fiind monument istoric nu este de natură să înlăture obligaţiile reclamantei în calitate de proprietar al imobilului, aşa cum nici faptul că pentru renovarea imobilului sunt necesare proceduri diferite în scopul obţinerii autorizaţiei de construire nu are drept consecinţă excluderea culpei reclamantei pentru starea degradată a imobilului de la momentul emiterii HCL nr. 442/28.12.2020“.
 
„Nici susţinerile reclamantei privind omisiunea de menţionare în cuprinsul HCL nr. 442/28.12.2020 a împrejurării că efectul hotărâri va înceta la momentul emiterii autorizaţiei de construire nu sunt fondate, neexistând în sarcina autorităţiii publice obligativitatea menţionării efectului în discuţie cât timp, după momentul emiterii autorizaţiei de construire devin incidente prevederile HCL nr. 27/23.02.2016“, conform deciziei Tribunalului.
 
„Prin urmare, raportat la considerentele expuse, tribunalul apreciază că nu există temeiuri pentru admiterea excepţiei de nelegalitate din perspectiva criticilor invocate de către reclamantă“, au spus judecătorii.
 
De asemenea, aceștia au arătat că „în privinţa fondului cererii de refuz de restituire a impozitului achitat de către reclamantă,  aşa cum s-a menţionat deja, se constată că reclamanta nu a solicitat anularea actelor administrative prin intermediul cărora s-a stabilit că aceasta datorează un impozitul pe clădiri majorat cu 300% începând cu anul 2021 iar excepţia de nelegalitate a HCL nr. 442/28.12.2020 a fost respinsă ca neîntemeiată“.
 
„În aceste condiţii, Tribunalul va constata că aceste susţinerile reclamantei vizând caracterul nejustificat al plăţii sunt vădit nefondate“, potrivit Tribunalului.
 
Despre DGN-Romag SRL
 
Potrivit termene.ro, DGN-Romag SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social pe bulevardul Mamaia, nr. 135A-137 și se ocupă de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii.
 
Firma are puncte de lucru pe strada Industrială, pe Soveja, dar și la Hotel Intim.
 
Asociați figurează Ion Dușu, George Dușu și Andra Elena Dușu-Petrica, iar administratorul este George Dușu, al cărui nume se leagă și de New Energy & Carbon Capture SRL și DGN F&B SRL (unde este administrator), ambele din Constanța.
 
Ion Dușu, la rândul său, figurează și în Logistic Park SA, Celco SA, Grupul DD SA, Complex Condor SA, Sulina Estival 2002 SA, AS 94 SRL și Socep SA (membru în Consiliul de Supraveghere), toate din județul Constanța.
 
Cifrele DGN-Romag SRL arată în 2022 14 angajați, pierderi peste 1,42 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 1,65 de milioane de lei.
 
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța, instanță care va pronunța decizia definitivă.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, pmconline.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Moment decisiv pentru Peninsula Constanța, la Curtea de Apel!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 08 Oct, 2023 19:18 Fara graba ,inca 3-4 ani, sa vada turistii tampiti( care inca mai vin pe aici) ce frumos arata zona peninsulara protejata de justitia oarba !S-a distrus carosabilul zonei la nici 6 luni dela "modernizare " si nimeni nu a raspuns de jaful de milioane de euro.....