Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:16 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

House 3000 Real Estate Investment, la proces cu Primăria Constanța, pentru noi tranșe de plată. Când se ia decizia

ro

10 Jun, 2023 16:10 1548 Marime text

 
  • Judecătorii Tribunalului Constanța au amânat pentru data de 20 iunie 2023 pronunțarea unei decizii în dosarul 959/118/2023, în care compania a ridicat pretenții față de Municipiul Constanța, reprezentând tranșele de plată 10 și 11.
  • House 3000 Real Estate Investment SRL a preluat creanțele pe care compania italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate în legătură cu lucrările de urbanizare din cartierul constănțean Faleză Nord.
Compania House 3000 Real Estate Investment, cea care deține în prezent mai multe hotărâri judecătorești vizând executarea silită a Primăriei Constanța, este pe cale să primească noi tranșe de bani.
 
Judecătorii Tribunalului Constanța au amânat pentru data de 20 iunie 2023 pronunțarea unei decizii în dosarul 959/118/2023, în care compania a ridicat pretenții față de Municipiul Constanța, reprezentând tranșele de plată 10 și 11.
 
Așa cum arătam în edițiile anteriaore, compania House 3000 Real Estate Investment SRL a preluat creanțele pe care compania italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate în legătură cu lucrările de urbanizare din cartierul constănțean Faleză Nord.
 
Compania italiană s-a ocupat de lucrările de urbanizare în cartierul constănțean Faleză Nord, după ce obținuse în instanță, în urma unor lungi procese, dreptul de a face lucrările, pe cheltuiala municipalității.
 
Iar aceasta, în condițiile în care italienii aveau un contract semnat cu primăria încă din anul 2000, în timpul mandatului fostului primar Gheorghe Mihăieși.
 
Odată cu schimbarea primarului, în timpul administrației Radu Mazăre, firma din Italia a avut o serie de neînțelegeri cu municipalitatea, acestea culminând cu procesele amintite anterior.
 
În cele din urmă, instanța a dat dreptul italienilor să continue ridicarea construcțiilor din zona Faleză Nord și să execute lucrările de urbanizare pe cheltuiala primăriei, urmând să își recupereze banii de la municipalitate.
 

Ulterior, compania italiană și-a vândut creanțele către firma House 3000 Real Estate Investment, care acum se îndreaptă în instanță împotriva Municipiului Constanța prin Primar, pentru recuperarea banilor.
 
Până în prezent, firma House 3000 Real Estate Investment a obținut mai multe hotărâri favorabile prin care municipiul a fost obligat la plata unor sume de milioane de euro.
 
În unele dintre dosare, societatea a demarat deja procedurile de executare a municipiului pentru plata sumelor datorate, dosarele aflându-se în atenția S.P.E.J. Stoica Adrian și Asociații.
 
Despre House 3000 Real Estate Investment SRL
 
Potrivit Confidas.ro, societatea House 3000 Real Estate Investment a fost înființată în anul 2003 și are sediul social în Constanța, pe strada Publicist Constantin N. Sarry nr. 8, obiectul de activitate fiind reprezentat de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

 
În ianuarie 2014, societatea House 3000 Real Estate Investment avea un asociat unic, Alexandru Stoica, firma fiind înfiinţată în anul 2003, sub numele de SC Tehno-Serv Cars SRL și având trei fondatori: Hristea Orac, Alexandru Stoica şi Mircea Constantinescu.
 
Acum, potrivit Confidas.ro, asociatul unic al firmei este compania luxemburgheză Green Real Estate, iar administratorii House 3000 Real Estate Investment sunt Jgumă Cristina Florina și Teodor Cezar Catargiu, al cărui nume figurează și în Expert Sistem SRL și Sirius Management SRL, ambele din Constanța.
 
După cum se arăta în edițiile anterioare, Cezar Teodor Catargiu, administrator al firmei din 2012, fusese cooptat ca asociat la data de 1 august 2014, aceeași dată la care s-a hotărât fuziunea SC Fin.Co.Ge.Ro. Imobiliare SRL - SC House 3000 Real Estate Investment SRL.
 
Este de precizat că administratorul SC House 3000 Real Estate Investment SRL, Cezar Catargiu, apărea în presă, la sfârşitul anului 2013, ca preşedinte al UGIR Constanţa.
 
Ca o paranteză, în anul 2012, a fost reînfiinţată filiala UGIR-1903 Constanţa şi desemnat preşedinte la nivel judeţean Sorin Strutinsky, partener de afaceri al fostului primar Radu Mazăre şi al fostului președinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
 
Pe anul 2021, firma House 3000 Real Estate Investment SRL a declarat 0 angajați, profit peste 18,50 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 5,07 milioane de lei.
 
Societatea a declarat un punct de lucru pe bulevardul Mamaia nr. 402.
 
Oricare va fi decizia de acum a Tribunalului Constanța în noul proces, ea va putea fi atacată la instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Din culisele fuziunii SC Fin.Co.Ge.Ro. Imobiliare SRL - SC House 3000 Real Estate Investment SRL
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii