Iată cine ar putea fi de mâine şeful procurorilor Antimafie din Constanţa! Mandatul, valabil trei ani

12 Dec, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5005
Marime text
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza mâine nota Direcţiei Resurse umane şi organizare nr. 25288/2016 privind numirea lui Paul Ardeleanu în funcţia de procuror-şef al Serviciului teritorial Constanţa din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
În cazul în care Paul Ardeleanu va fi numit procuror-şef al Serviciului teritorial Constanţa din DIICOT, mandatul acestuia va fi valabil pentru o perioadă de trei ani.
În prezent, Paul Ardeleanu este delegat procuror-şef al DIICOT, mandatul acestuia fiind valabil până la data de 20 aprilie 2017.
Paul Ardeleanu a instrumentat, printre altele, şi dosarul crimelor în serie de la Constanţa, cauză în care Sergiu Bahaian, cunoscutul regizor bucureştean, a fost condamnat la peste 20 de ani de detenţie.
Mai mult decât atât, în 2011, Paul Ardeleanu s-a numărat printre cei şase magistraţi din Constanţa care au fost felicitaţi de procurorul general al României, pe atunci, Laura Codruţa Kovesi, actuala şefă a DNA, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2010 - iunie 2011, cu ocazia Zilei Justiţiei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii