Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:58 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎCCJ a hotărât că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate

ro

19 Nov, 2024 12:01 440 Marime text
Înalta Curte de Casație și Justiție - Sursa: site ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, 18 noiembrie 2024, că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate.
 
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024”, potrivit site-ului instanţei supreme.
 
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat instanţa supremă cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parţială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, în vederea unificării practicii la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti, întrucât în jurisprudenţă s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire Ia următoarea problemă de drept: în interpretarea art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială, este posibilă recalculare pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, de către o persoană care a solicitat şi obținut pensia anticipată parţială în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010.
 
Pensia anticipată parţială se cuvenea, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
 
Potrivit art. 65, alin. (5), din Legea nr. 263/2010 privind privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureş, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi, Comarnic, Floreşti, Ploieşti şi Valea Călugărească din judeţul Prahova, Videle din judeţul Teleorman, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.
 
Unele instanţe au reţinut, în deciziile lor, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeaşi lege, opunându-se prevederilor art. 66 din lege şi că nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din acelaşi text, deoarece art. 67 din lege stabileşte că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare şi că, ori de câte ori, legiuitorul a intenţionat să acorde această posibilitate, a menţionat-o în mod expres.
 
O altă opinie a instanţelor a fost că este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5), întrucât acesta este recunoscut date fiind condiţiile speciale în care a locuit pensionarul mai mult de 30 de ani în zone afectate de poluare, neexistând nicio dispoziţie legală care să interzică cumulul acestor beneficii.

 
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea 360/2023.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
ÎCCJ a stabilit Amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii