Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Important ordin al Ministerului Educației, contestat la Curtea de Apel. Ce vor dascălii din Constanța

ro

10 Nov, 2021 00:00 2870 Marime text

 
  • Este vorba despre Ordinul Ministerului Educației nr. 3993 din 17 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ.
  • Contactat telefonic, profesorul Mitică Iosif, președintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că anterior acestei solicitări privind anularea ordinului, Sindicatul a obținut în instanță suspendarea executării acestuia.
  • „Procesul vizează anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ME 3993/2021 - prin care s-a stabilit că personalul didactic care a obținut gradul didactic I în baza titlului științific de doctor, anterior întrării în vigoare a Legii 153/2917, nu mai primește indemnizația pentru titlul de doctor sau trebuie să aleagă între plata indemnizației sau echivalarea gradului didactic I“, a explicat, pentru ZIUA de Constanța, liderul SLSÎP.
  • La data de 15 septembrie 2021, Completul C11 Fond al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, prezidat de magistratul Claudiu Răpeanu, vicepreședintele instanței, a decis admiterea acțiunii vizând suspendarea ordinului în cauză.
 
Se cere anularea Ordinului Ministerului Educației nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ!
 
Solicitarea privind anularea ordinului a fost depusă zilele trecute la Curtea de Apel Constanța, dosarul primind indicativul 500/36/2021.
 
Contactat telefonic, profesorul Mitică Iosif, președintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că anterior acestei solicitări privind anularea ordinului, Sindicatul a obținut în instanță suspendarea executării acestuia.
 
„Procesul vizează anularea alin. (2) al art. 1 din Ordinul ME 3993/2021 - prin care s-a stabilit că personalul didactic care a obținut gradul didactic I în baza titlului științific de doctor, anterior întrării în vigoare a Legii 153/2917, nu mai primește indemnizația pentru titlul de doctor sau trebuie să aleagă între plata indemnizației sau echivalarea gradului didactic I“, a explicat, pentru ZIUA de Constanța, liderul SLSÎP.
 
„Întrucât considerăm că această prevedere cuprinsă în ordinul ministrului educației încalcă legea și principiul neretroactivității, am solicitat instantei anularea art. 1 alin. (2) din acest ordin“, a mai explicat profesorul Mitică Iosif.
 
De asemenea, acesta a explicat că „printr-o acțiune în justiție anterioară, am obținut suspendarea aplicării acestor prevederi până la pronunțarea instanței de fond în legătură cu anularea“.
 
Noul dosar introdus pe rolul Curții de Apel Constanța are indicativul 500/36/2021, fiind în atenția Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a instanței.

 
Părți în cauză sunt Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa și mai mulți membri de sindicat, în calitate de reclamanți, în timp ce Ministerul Educației este pârât.
 
Decizia de suspendare, luată de vicepreședintele Curții de Apel
 
Dosarul în care s-a obținut suspendarea Ordinului ME are indicativul 322/36/2021, al cărui obiect este reprezentat de „suspendare executare act administrativ“.
 
La data de 15 septembrie 2021, Completul C11 Fond al Secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, prezidat de magistratul Claudiu Răpeanu, vicepreședintele instanței, a decis admiterea acțiunii vizând suspendarea.
 

În acest sens, se arată în minuta hotărârii că instanța „în baza art. 14 din Legea 554/2004, admite cererea. Dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021, până la pronunţarea instanţei de fond“.
 
Hotărârea privind suspendarea ordinului putea fi atacată cu recurs, în termen de cinci zile de la comunicarea deciziei motivate a instanței.
 
Totodată, în ce privește dosarul pentru anularea ordinului, este de precizat că indiferent care va fi decizia Curții de Apel Constanța în acest caz, ea va putea fi atacată la instanța superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Creșteri salariale pentru profesorii, învățătorii și educatorii din Constanța, pe masa judecătorilor de la tribunal. Ce declară părțile!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii