În ce condiții îți poate fi ascultat telefonul și cum ajung convorbirile tale într-un dosar penal

Ai auzit probabil despre interceptarea convorbirilor telefonice fie discutând cu un prieten, fie la știri sau în filme, dar te-ai întrebat vreodată cum funcționează în realitate? În România, ascultarea convorbirilor private nu se poate face oricum și oricând, ci trebuie să fie îndeplinite 3 condiții:

1. Să existe o suspiciune rezonabilă că s-a comis o infracțiune sau se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute expres de lege;
2. Măsura să fie proporțională în raport cu scopul urmărit de pct. 1;
3. Scopul urmărit de pct. 1  să nu poată fi realizat prin altă măsură.

Interceptarea convorbirilor reprezintă o metodă specială de cercetare penală reglementată în legislația procesual-penală, care constă în monitorizarea, captarea și înregistrarea comunicărilor sau conversațiilor efectuate prin intermediul telefonului, sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicare la distanță, realizată în mod secret și autorizată de către un judecător, la solicitarea organelor de urmărire penală, notează LegalBadger.

Telefon ascultat – Cod de procedură penală

Definiția legală este cuprinsă în art. 138 alin. (2) Cod de procedură penală, în sensul căruia prin interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare se înţelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau înregistrarea comunicărilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare, iar potrivit alin. (13) al articolului menționat interceptarea convorbirilor constituie parte integrantă a metodei speciale de cercetare denumită „supraveghere tehnică”.

Art. 139 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală prevede condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru dispunerea activităților de supraveghere tehnică, și implicit pentru interceptarea convorbirilor. Aceste condiții se grupează în condiții de fond și condiții de formă.

În ceea ce privește condițiile necesare a fi întrunite pentru dispunerea interceptării convorbirilor, acestea pot fi sintetizate în trei categorii: suspiciunea rezonabilă, proporționalitatea și subsidiaritatea.

Suspiciunea rezonabilă, în materia interceptării convorbirilor, reprezintă un standard probatoriu preliminar care trebuie să fie satisfăcut pentru a justifica această ingerință în drepturile fundamentale ale persoanei vizate. Această condiție impune existența unor indicii temeinice care să sugereze, cu un grad ridicat de probabilitate, că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune gravă sau pregătește săvârșirea unei asemenea infracțiuni. Astfel, convorbirile unei persoane s-ar putea fi interceptate nu numai în ipoteza în care a fost săvârșită o infracțiune, ci și în ipoteza în care se pregătește săvârșirea unei infracțiuni.

Standardul suspiciunii rezonabile presupune o evaluare obiectivă a faptelor și circumstanțelor cunoscute la momentul solicitării măsurii de interceptare. Indiciile temeinice care fundamentează suspiciunea rezonabilă trebuie să fie suficient de solide pentru a convinge un observator obiectiv și imparțial de probabilitatea implicării persoanei vizate în activitatea infracțională suspectată. Cu toate acestea, nu este necesar ca aceste indicii să atingă nivelul de certitudine sau să fie suficiente pentru a susține o acuzație formală.

În privința infracțiunii ce se pregătește sau care a fost săvârșită, ea trebuie să facă parte din lista de infracțiuni cuprinsă în art. 139 alin. (2) C.pr.pen. Astfel, interceptarea convorbirilor se poate dispune numai în situația în care se pregătește săvârșirea sau a fost săvârșită una dintre următoarele infracțiuni:  infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Principiul proporționalității, în materia interceptării convorbirilor, constituie o garanție fundamentală împotriva ingerințelor nejustificate în drepturile și libertățile persoanei, în special în ceea ce privește dreptul la viață privată și secretul corespondenței. Acest principiu impune ca orice măsură de interceptare să fie adecvată, necesară și echilibrată în raport cu scopul legitim urmărit, respectiv cu drepturile și libertățile fundamentale afectate. Astfel, condiția proporționalității presupune o punere în balanță între gravitatea ingerinței în drepturile fundamentale ale persoanei vizate și importanța obiectivului urmărit. Instanța va evalua dacă beneficiile anticipate ale măsurii pentru ancheta penală prevalează asupra prejudiciului adus drepturilor individuale.

În cadrul acestei analize, instanța va lua în considerare factori precum:

• gravitatea infracțiunii investigate;
• importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinut;
• particularitățile cauzei;
• alți factori, cum ar fi: amploarea și durata propusă a interceptării, numărul de persoane potențial afectate, natura informațiilor care ar putea fi obținute și impactul asupra terților neimplicați în activitatea infracțională.

Proporționalitatea trebuie să fie respectată nu doar la momentul autorizării inițiale a interceptării, ci și pe parcursul derulării acesteia. Astfel, în cazul prelungirii măsurii, instanța va trebui să reevalueze dacă menținerea interceptării rămâne proporțională în lumina noilor informații obținute și a evoluției anchetei.

Cea de a treia condiție de fond, subsidiaritatea, stipulează că interceptarea convorbirilor poate fi autorizată doar atunci când obținerea probelor sau identificarea făptuitorului nu ar putea fi realizată prin alte mijloace de probă sau ar fi considerabil mai dificilă prin utilizarea metodelor clasice de investigare, ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare Așadar, principiul subsidiarității, în materia interceptării convorbirilor, reprezintă o garanție procesuală fundamentală care impune ca această metodă specială de supraveghere tehnică să fie utilizată doar ca ultim resort investigativ.

În ceea ce privește condițiile de formă necesare pentru dispunerea interceptării convorbirilor unei persoane, prima dintre acestea o constituie  existența unei urmăriri penale legal începute., de vreme ce art. 140 alin. (1) C pr. pen. prevede în mod explicit condiția ca interceptarea convorbirilor să fie dispusă în cursul urmăririi penale. Întrucât legea nu face nicio precizare cu privire la felul urmăririi, trebuie considerată îndeplinită această condiție și în ipoteza în care urmărirea penală a fost începută doar în rem, adică numai cu privire la faptă, fără un suspect.

A doua condiție de formă este reprezentată de autorizare, care reprezintă o garanție fundamentală a legalității și a controlului judiciar asupra interceptării convorbirilor, asigurând respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate. Această condiție impune ca orice măsură de interceptare să fie dispusă exclusiv de către organul judiciar competent, în urma unei analize riguroase a solicitării formulate de organele de urmărire penală.

Competența autorizării interceptării convorbirilor aparține, de regulă, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Cererea de autorizare trebuie formulată în scris de către procuror și trebuie să conțină:

• indicarea măsurii de supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, și anume interceptarea convorbirilor;
• numele sau alte date de identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt cunoscute;
• indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni;
• indicarea faptei și a încadrării juridice;
• motivarea caracterului proporțional și subsidiar al măsurii.

Cererea prin care se solicită încuviinţarea interceptării convorbirilor se soluţionează în aceeaşi zi, în camera de consiliu, fără citarea părţilor și cu participarea obligatorie a procurorului. În urma analizei cererii, judecătorul poate dispune, prin încheiere:

• admiterea cererii și emiterea mandatului de supraveghere tehnică;
• respingerea cererii, dacă apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În cazul admiterii cererii, încheierea judecătorului și mandatul de supraveghere tehnică trebuie să conțină:

• denumirea instanţei;
• data, ora şi locul emiterii;
• numele, prenumele şi calitatea persoanei care a dat încheierea şi a emis mandatul;
• indicarea măsurii concrete încuviinţate;
• perioada şi scopul pentru care s-a autorizat măsura;
• numele persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică ori datele de identificare ale acesteia, dacă sunt cunoscute;
• indicarea elementelor de identificare a fiecărui telefon, a punctului de acces la un sistem informatic, a oricăror date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare;â
• semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.

Indiferent de soluția dispusă, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți nu este supusă niciunei căi de atac. Cu toate acestea, deși autorizarea inițială se face în lipsa contradictorialității, persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate au dreptul, ulterior, de a contesta legalitatea măsurii și de a solicita excluderea probelor obținute în mod nelegal.

Mandatul se emite pentru o durată de maximum 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii în aceleași condiții, pentru perioade succesive de câte 30 de zile, dacă se mențin motivele care au determinat măsura, fără ca durata totală să poată depăși 180 de zile.

În situații excepționale, când există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora, procurorul poate autoriza provizoriu interceptarea convorbirilor, pentru maximum 48 de ore.

În acest caz, procurorul are obligația de a sesiza judecătorul de drepturi și libertăți de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore de la expirarea măsurii. În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile, confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În caz contrar, judecătorul infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia.

În concluzie, interceptarea convorbirilor reprezintă o metodă specială de cercetare penală care implică o ingerință semnificativă în drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate, în special în dreptul la viață privată și secretul corespondenței. Din acest motiv, legiuitorul a prevăzut un cadru legal strict pentru autorizarea și efectuarea acestei măsuri.

Acest cadru legal are rolul de a asigura un echilibru între necesitatea combaterii infracționalității și protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor, garantând că interceptarea convorbirilor rămâne o măsură excepțională, strict controlată și limitată la situațiile în care este absolut necesară pentru realizarea scopurilor justiției penale.

Citește și:
Anii lucrați în străinătate se pun la pensie în România?