Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:45 30 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În dosarul Mineriada ÎCCJ a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Virgil Măgureanu

ro

29 Jan, 2025 11:46 500 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pixabay

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat printr-un comunicat astăzi, 29.01.2025, că a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, care este suspectat de comiterea unor infrtacțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei.
 
Oficial de la ÎCCJ
 
În cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecți pasivi secundari), lit. f) (2 subiecți pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecți pasivi secundari), lit. j) (1211 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
 
Miron Cozma și Adrian Sârbu, cercetați în dosarul Mineriada

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii