În urmă cu scurt timp! Ce a decis Tribunalul în procesul deschis de Arhiepiscopul Tomisului Universității Ovidius (MINUTA)
În urmă cu scurt timp!: Ce a decis Tribunalul în procesul deschis de Arhiepiscopul Tomisului Universității
16 Mar, 2022 13:12
ZIUA de Constanta
1983
Marime text
Verdictul Tirbunalului Constanța în procesul deschis de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Universității Ovidius din Constanța a fost pronunțat în urmă cu scurt timp!
Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de Constanța că acțiunea a fost respinsă!
Decizia a fost luată de completul CA2 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat de magistratul Anca Ramona Pârlățeanu, în dosarul 8139/118/2021.
Potrivit datelor oficiale, acțiunea a fost apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată.
Hotărârea poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate.
În proces, este vorba despre cererea depusă de arhiepiscopul Tomisului privind menținerea calității de titular a cadrelor didactice care au împlinit vârsta pensionării, respectiv 65 de ani.
Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ, refuz soluționare cerere, obligația de a face – Hot. Nr. 623/29.07.2021“.
Potrivit documentelor oficiale, în HS 623/29.07.2021 a Senatului Universității Ovidius se arată că „Senatul universitar constată că, în absența metodologiei prevăzute de art. 289 alin.6 din Legea 1/2011, nu se poate da curs solicitărilor cu privire la menținerea calității de titular în cadrul Universității Ovidius din Constanța și, pe cale de consecință, se aprobă, cu 48 de voturi pentru și două abțineri emiterea următorului răspuns la aceste solicitări: «În lipsa unei metodologii specifice, astfel cum este reglementată de art. 289 alin.6 din Legea 1/2011, prin excepție de la dispozițiile imperative ale art. 289 alin. 1 din același act normativ, nu se poate da curs solicitărilor înregistrate în evidențele Senatului, având ca obiect menținerea calității de titular în cadrul universității»“.
Iată minuta hotărârii de astăzi, 16 martie 2022, a Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal:
Respinge acţiunea promovată de reclamantul Petrescu Teodosie în contradictoriu cu pârâta Universitatea „Ovidius”Constanţa, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta. Pronunţată astăzi 16.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Dacă ÎPS Teodosie va declara recurs, cazul va continua la Curtea de Apel.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii