Înalta Curte, precizări importante! Este vizată Grupa a II-a de muncă în condiţii speciale
Înalta Curte, precizări importante! Este vizată Grupa a II-a de muncă în condiţii speciale
03 Jun, 2024 13:45
ZIUA de Constanta
2363
Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni, 3 iunie 2024, că asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, dar şi în ce priveşte reducerea vârstei de pensionare.
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2755/95/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2024“, a decis, luni, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ.
Curtea de Apel Craiova a sesizat ÎCCJ cu următoarea problemă de drept: dacă asimilarea grupei a II-a de muncă în condiţii speciale, conform art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, sau doar cu privire la calculul stagiului de cotizare, prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. d), şi reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010. (https://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=25321)
Art. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public prevede că “este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”. Conform art. 562, alin. (1), prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi; alin. (2) pentru persoanele care au desfăşurat activităţile prevăzute la alin. (1), stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.
Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Patru procurori vor să iasă la pensie! Printre ei, șeful Serviciului informații clasificate din DIICOT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii