Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înalta Curte sesizează CCR la cererea lui Valentin Răducu Preda

ro

03 Nov, 2017 00:00 2909 Marime text
Curtea Constituţională a României va fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate formulată de Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi ex-consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului.
 
Decizia privind sesizarea CCR a fost luată de judecătorii Marius Dan FoitoşAngela Dragne şi Dan Andrei Enescu, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, şi este definitivă.
 
În prezenta cauză, Valentin Răducu Preda a fost condamnat, la Curtea de Apel Bucureşti, în primă instanţă, la şase ani de închisoare (patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în formă continuată, trei ani pentru favorizarea infractorului). Instanţa a contopit pedepsele închisorii, astfel că lui Valentin Răducu Preda i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, şi anume cinci ani de închisoare, la care s-a adăugat sporul de un an de închisoare, urmând ca, în final, să execute pedeapsa rezultantă de şase ani de închisoare.
 
Tot în prezenta cauză, Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la pedeapsa de patru ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, la şapte ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, la doi ani de închisoare pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, în formă continuată. Manolachi a fost achitat pentru luare de mită. Instanţa a contopit pedepsele închisorii, astfel că Dan Emil Manolachi a fost condamnat, în final, la opt ani de închisoare.
 
În continuare, Elena-Simona Hulubariu a luat doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, Geanina-Lavinia Cazan - fost şef al Cabinetului secretarului de stat Răducu Preda şi fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA - doi ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă, Tudor-Gabriel Bohâlţeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor - cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în formă continuată, Cătălin Radu - de doi ani şi şase luni de închisoare.
 
Andrei-Ştefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni - trei ani de închisoare, pentru cumpărare de influenţă. El a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru instigare la spălarea banilor şi achitat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Pedepsele au fost contopite, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, şi anume patru ani de închisoare, la care se adaugă sporul de şase luni de închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de patru ani şi şase luni de închisoare.
 
Octavia-Mihaela Vasile a fost achitată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi condamnată la trei ani de închisoare, pentru spălarea banilor. S-a dispus suspendarea condiţionată, pe durata termenului de încercare de cinci ani. Marius Irofte a fost achitat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În prezent, dosarul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 decembrie.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii